Muzica este sau nu importantă în viața oamenilor: eseu argumentativ (modelul oficial pentru Bacalaureat) – noiembrie 2022

muzica este sau nu importantă în viața oamenilor

„Muzica este sau nu importantă în viața oamenilor”: eseu argumentativ

 

Subiectul I, B

 

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă muzica este sau nu importantă în viața oamenilor, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Dintr-un secol de viață de Cella Delavrancea, cât și la experiența personală sau culturală.

 

Text suport:

Așa a fost Ion Luca Caragiale. Fața lui fină, ochii mari, privirea răscolitoare, gesturile scurte, cu precizări psihologice uimitoare, puterea de eliminare a inutilului în povestire și în scris, ironia sclipitoare – armă cu două tăișuri, îi apăra sensibilitatea și distrugea vulgaritatea – mersul lui ușor de fiară blândă, mâinile feminine, subțiri și întoarse la vârful degetelor, atitudinea capului rotund cu bărbia puțin înaintată cercetând parcă un orizont marin, toată ființa lui cizelată cu artă exprima geniul său literar. În scris, nu-și îngăduia decât esențialul, verbul dinamic, adjectivul plastic.
Ocolea detaliul nesemnificativ, alegea cu grijă nuanța în fraze scurte, de aceea scria greu, trecându-și ideea prin multe filtre cerebrale, până ce o așternea definitiv pe hârtie, scânteind de viață.
Tata scrie despre el: „Descarcă pe eroii lui de partea banal-indiferentă și îi reduce la sufletul lor real estetic, etern real.”
Evenimentele importante din viața lui au fost asemeni ființei lui, precise și lapidare. Pe când era directorul Teatrului Național, s-a îndrăgostit de fata frumoasă ce avea să-i devină soție devotată,
zărind-o la o reprezentație cu Sarah Bernard, în decembrie 1888. S-a informat despre numele ei. A doua zi, dimineața, devreme, suna la domnul Burelli: „Mi-o dai, tată-socrule?”
Căsnicia i-a fost fericită, cu cei doi copii ai lor, un băiat și o fată. Dintr-o primă căsătorie, avusese un fiu, Mateiu, care a fost mai târziu un prozator și poet foarte talentat.
Mutarea familiei la Berlin a fost hotărâtă la repezeală. Un instinct bun îl mâna. Avea nevoie de liniște pentru a-și potoli necazurile și de discreția străinilor care pricepuseră că acest Herr Director este un om cu totul deosebit. Se împrietenise acolo numai cu cei modești din strada lui. Sta de vorbă cu negustorii, cumpăra flori, mai ales garoafe, glumind cu vânzătoarea. Zile întregi nu ieșea din apartamentul lui confortabil. Am locuit la el două luni în anul 1912, când dădeam concerte în Germania.
Pe atunci era frământat de proiectul unei noi piese de teatru. Se plimba prin toate odăile, încruntat. Apoi, destins, mai fredona câte un crâmpei de simfonie. La masă tăcea și doar ciugulea din bucate, iar după câteva ore apărea, cu un surâs șiret luminându-i tinerește fața delicată, și ne spunea numele personajelor care aveau să apară în noua comedie.
Dimineața venea […] în odaia unde studiam la pian. Asculta cu capul plecat pe umăr. Preludiile și fugile lui J. S. Bach erau pentru el „pâinea cea de toate zilele”. Surâdea duios la intrarea temelor, le modela cu degetele răsfirate în aer. În sonatele lui Beethoven mi-a dat sfaturi care și astăzi au valoare. […]
La primul meu concert în Berlin, mi-a ținut o cuvântare întrețesută cu glumă și emoție: „Ascultă, Aghiuță… Diseară tu ai să cânți pentru publicul cel mai pretențios din lume, tu, ciobănașul din Munții Vrancei. […] Să nu uiți că tu ai să reprezinți diseară talentul muzical din patria noastră în țara muzicii. Vreau să citesc mâine laude despre tine în gazete.”
Critica muzicală a fost pe placul marelui meu prieten. Mi-a citit-o cu glas solemn, potrivindu-și mereu ochelarii pe nas, ca să-și ascundă înduioșarea.

 

Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață

 

Propunere de rezolvare:

Manifestarea artistică a ocupat dintotdeauna o preocupare deosebit de importantă în rândul dezvoltării sociale. Încă din cele mai vechi timpuri, omul a simțit nevoia exprimării artistice, acestea evoluând pe parcursul timpului, odată cu tehnologia. Muzica, spre exemplu, reprezintă o modalitate de exprimare a emoțiilor, care reușește să stârnească puternice simțiri lăuntrice, creând puternice conexiuni între oameni. Din punctul meu de vedere, muzica este cu adevărat importantă în viața oamenilor.

În primul rând, efectul de „katharsis” produs de muzică poate avea un efect foarte benefic asupra individului, „hrănindu-l” emoțional și făcându-l să evadeze din realitate.  Un exemplu concret în această privință este și cazul lui I.L. Caragiale, din fragmentul „Dintr-un secol de viață” de Cella Delavrancea. Autoarea mărturisește că prelugiile și fugiile lui Bach erau pentru Caragiale „<<pâinea cea de toate zilele>>”. O astfel de asociere denotă importanța irefutabilă a muzicii pentru autorul român. Acesta se încărca efectiv cu energie prin audierea pieselor cântate de Cella Delavrancea la pian.

Un alt argument relevant pentru ipoteza mai sus menționată se referă la faptul că muzica poate stimula gândirea, conferind o productivitate cerebrală net îmbunătățită. De-a lungul timpului, cercetătorii au demonstrat că ascultarea muzicii clasice poate stimula buna desfășurare a sarcinilor care necesită gândirea. Spre exemplu, audirea unor clasici, precum Mozart sau Beethoven, poate îmbunătăți performanța de lucru. Există numeroase studii care demonstrează acest fapt, muzica influențând indivizi de toate vârstele, însă, în mod special, copiii.

Având în vedere argumentele mai sus prezentate, putem susține că importanța muzicii în viața noastră este una incontestabilă. Fie că ne raportăm la muzică drept factor de relaxare, prin efectul său de „katharsis”, fie că o utilizăm pentru a ne putea concentra mai bine atunci când avem sarcini solicitante, muzica reprezintă o modalitate eficientă de atenuare a problemelor și a energiei negative cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi.

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagraminstagram vox valachorum

Cursul pentru Evaluarea Națională: aici

 

Dacă ți-a plăcut eseul pe tema „Muzica este sau nu importantă în viața oamenilor”, îl poți distribui pe paginile tale de socializare; ne-ar ajuta mult! De asemenea, îți amintim că găsești pe site-ul nostru numeroase articole utile! Te-ar putea interesa și altele. Ai mai jos câteva:

„Rucsac” sau „ruxac”? Cum vom scrie acest substantiv?

„Click” sau „clic” Cum se scrie corect în limba română?

Identifică valoarea morfologică a cuvântului (test de 50 de întrebări)

„Aceeași” sau „aceiași”? Alege răspunsul corect!

Substantivul: Definiție + Quiz

 

Muzica este sau nu importantă în viața oamenilor: eseu argumentativ (modelul oficial pentru Bacalaureat) – noiembrie 2022

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat