„Împreună” sau „înpreună”?
Poate părea amuzantă această greșeală pentru unii: „Nu ai cum să nu știi așa ceva!”. Există, cu toate acestea, confuzii și în ceea ce-l privește pe „împreună” / „înpreună”. Dacă mai ținem minte regula aceea simplă, învățată în primii anișori de școală, lucrurile se vor simplifica. Înainte de „p” / „b” folosim întotdeauna „m”, nu „n”. Bineînțeles că există un raționament simplu în spatele acestei reguli. Este vorba despre tipul acestor consoane. „P” și „b” se numesc bilabiale (se pronunță cu ajutorul buzelor), fapt pentru care utilizarea lui „m” ar facilita pronunția (și consoana „m” se pronunță tot cu ajutorul buzelor). Există, desigur, și excepții care nu au o motivație fonetică, ci mai degrabă una etimologică. Istanbul, spre exemplu, dar acesta rămâne în forma asta doar pentru că nu vrem să îl modificăm. Este un toponim, până la urmă. Să arungăm o privire și în Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române:
împreună adv.
Tot ce ni se indică este această formă, cu „m”. Varianta cu „n” nu figurează pentru că reprezintă o abatere. Înainte de a-i ironiza pe cei ce scriu cu „n”, trebuie să știm că, de fapt, prefixul latinesc de la care se compun aceste cuvinte este, de fapt, „in”. Consoana „n” se transformă în „m” atunci când cuvântul ce urmează începe cu „p” sau „b”. Această regulă rămâne valabilă, indiferent de termen. Spre exemplu: împătrit, împrietenit, împădurit, îmbelșugat. O definiție a adverbului „împreună” vom prelua din Dicționarul Explicativ al Limbii Române:
ÎMPREÚNĂ adv. La un loc; laolaltă, depreună, delaolaltă. – În + preună (< pre + una).
Ni se precizează că adverbul „împreună” este compus din „în” (care se va transforma în „îm”) + „pre” + „una”. Micul Dicționar Academic ne oferă mai multe contexte pentru adverbul nostru:
împreună [At: PSALT. SCH. 3 / V: (înv) ~ură[1] / E: în- + preună] 1 av La un loc. 2 av (Îe; rar) A fi – cu cineva A săvârși un act sexual. 3 av (Îae) A trăi în concubinaj. 4 a (Înv; îc) ~-formă Aceeași formă. 5 a (Înv; îc) ~-locuitor(iu) Conlocuitor. 6 av (Înv; îc) ~-lucra A conlucra. 7-8 a, smf (Înv; îc) ~-lucrător Colaborator (1-2). 9 a (Înv; îc) ~-lucrare Conlucrare. 10 av (Înv; îc) ~-sunătoare Consonantă. 11 a (Înv; îc) ~-vre(a)me Contemporaneitate. 12-13 av (Înv; îc) ~-vorbitor(iu) (Persoană) cu care se poartă o convorbire. 14 av În același timp. 15 a (Înv; îc) ~-ființă Aceeași ființă.
În concluzie,
Corect: împreună
Greșit: înpreună
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)