Pentru a înțelege ce înseamnă relația de coordonare sau subordonare într-o frază trebuie să începem cu începutul și să stabilim ce înseamnă „frază”.
Fraza reprezintă un enunț complex format din două sau mai multe propoziții.
De pildă, Maria citește. este o propoziție, dar dacă spunem Maria citește și scrie., avem o frază.
Urmează întrebarea: Cum ne dăm seama câte propoziții are o frază? Simplu. Există o regulă clară care spune că NUMĂRUL DE PREDICATE ESTE EGAL CU NUMĂRUL DE PROPOZIȚII DINTR-O FRAZĂ.
Așadar, predicatele sunt cintește și scrie, ceea ce înseamnă că fraza este alcătuită din două propoziții. Drept o completare, ținem să amintim că predicatul nu poate fi NICIODATĂ MULTIPLU, așa cum pot fi alte părți de propoiție precum subiectul, complementul etc.
După rolul în frază, propoziția este:
• principală, când este o propoziție cu autonomie sintactică, inclusă în frază;
• secundară / subordonată, când depinde sintactic de un cuvânt dintr-o altă propoziție.
Relațiile de coordonare din frază se realizează prin:
• juxtapunere constă in alăturarea unor propoziții de acelaşi fel; este marcată în scris prin virgulă sau punct şi virgulă;
• joncțiune constă în marcarea relației sintactice prin anumite cuvinte de legătură, numite conectori sau elemente de relație.
Conjuncțiile coordonatoare pot fi:
• copulative, când arată o asociere: și, nici;
• disjunctive, când arată o excludere sau o alternativă: sau, ori, fie, ba;
• adversative, când arată o opoziție: dar, iar, însă, ci, or;
• concluzive, când arată o concluzie, o consecință a ceea ce s-a exprimat anterior: deci, aşadar,
carevasăzică, vasăzică.
Locuțiunile conjuncționale pot fi:
• coordonatoare:
-copulative: precum şi, cât şi;
-adversative: numai că,doar că;
-concluzive: prin urmare,ca atare;
• subordonatoare: pentru că, cu toate că, în caz că, fără să, măcar că, de vreme ce, până să etc.
Cuvântul de care depinde o propozitie subordonată se numeşte element regent, iar propozitia în care se află se numeşte propoziție regentă.
Conjuncțiile coordonatoare adversative cer înaintea lor virgulă. Intr-o frază, conjuncția însă poate să apară şi în interiorul celei de-a doua propoziții coordonate, nu numai la începutul acesteia, iar în această situație nu se separă prin virgulă. Conjuncția coordonatoare nici apare doar în propoziții negative şi cere virgulă înaintea ei.
Conjunctiile coordonatoare perechi cer virgulă înaintea celui de-al doilea termen. Conjuncția coordonatoare concluzivă deci aşezată în interiorul propoziției nu se desparte prin virgulă. Aşezată în interiorul propoziției, conjuncția coordonatoare concluzivă aşadar se desparte prin virgulă.
Doar după ce ai învățat conjuncțiile și locuțiunile coordonatoare vei putea stabili această relație de coordonare în frază.
Link către canalul nostru de YouTube:
Dacă ți-a plăcut acest articol, te-a putea interesa și altele. Ai mai jos câteva:
„Rucsac” sau „ruxac”? Cum vom scrie acest substantiv?
„Click” sau „clic” Cum se scrie corect în limba română?
Identifică valoarea morfologică a cuvântului (test de 50 de întrebări)
„Aceeași” sau „aceiași”? Alege răspunsul corect!