Chiar dacă nu conștientizăm bogăția și varietatea de locuțiuni și expresii atunci când transmitem un mesaj, o privire mai atentă ne face să analizăm gruparea de cuvinte cu sens unitar. Termenul „ac” este integrat în câteva dintre acestea. Să le citim și să ne testăm abilitățile de vorbitori nativi.
Expresii și locuțiuni cu termenul „ac”
- a avea ac de cojocul cuiva – a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva;
Sătenii au avut ac de cojocul hoților.
- a călca (umbla) ca pe ace – a merge încet, cu grijă;
Mama merge (umblă) ca pe ace pentru a nu trezi copilul.
- a scăpa ca prin urechile acului – a scăpa cu mare greutate dintr-o primejdie, încurcătură;
Clădirea s-a prăbușit, dar băiatul a scăpat ca prin urechile acului.
- nici cât un vârf de ac – foarte puţin, aproape deloc;
Nu are încredere în voi nici cât un vârf de ac.
- îmbrăcat la patru ace – îmbrăcat foarte elegant;
Directorul a venit la ședință îmbrăcat la patru ace.
Expresii și locuțiuni cu termenul „ac”
Link către canalul nostru de YouTube:
Dacă ți-a plăcut articolul nostru, cu siguranță te interesează și alte materiale. Ai o listă cu câteva selecții mai jos
Expresii și locuțiuni cu termenul „foc” + quiz
Gradele de comparație (test grilă recapitulativ de 15 întrebări)
Rolul didascaliilor (a indicațiilor scenice): lecție video explicativă
Rezolvarea subiectului Evaluării Naționale din 22.06.2021 (la limba română)
Expresii și locuțiuni cu termenul „foc” + quiz
Expresii și locuțiuni cu termenul „ac” + quiz