Limba română, ca oricare altă limbă, deține cuvinte care nu pot fi traduse, recunoscute fiind de lingviști și confirmate drept intraductibile. Să vedem care sunt acestea.
Există trei asemenea cuvinte românești atestate în tratate de lingvistică care au pus în dificultate chiar și cei mai buni traducători. Ca să o luăm într-o ordine, primul dintre acestea este DOR. Deși există expresii în alte limbi (de exemplu, în engleză spunem: „I miss you”) care ar putea contrazice această imposibilitate, termenul are o încărcătură emoțională care nu poate fi echivalată.
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
Un altul dintre cuvintele intraductibile care face referire la sentimentele românilor și modul lor profund de exprimare este DOINA. Aceasta consta în versuri bazate pe o anumită temă, însoțite fiind de muzică care intensifică impactul cuvintelor transmise.
dóină sf [Pl: ~ne ] 1 Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revoltă etc., fiind însoțită de obicei de o melodie adecvată. 2 Specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile doinei (1).
Cântările asociate sărbătorilor de iarnă sunt definite de noi, românii, drept COLINDE. Nici acesta se pare că nu poate fi tradus cu exactitate printr-un singur alt termen. Occidentul cunoaște noțiunea de cântece de Crăciun, dar nu se poate pune semnul egal între cele două. Farmecul lor constă tradiția păstrată din folclor, aceea de a fi cântate din casă în casă, printr-un obicei conservat din moși-strămoși.
COLÍND, colinde, s. n. Faptul de a colinda. 1. Obiceiul de a colinda. 2. Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).
Așadar, românii au câteva cuvinte intraductibile într-adevăr unice și originale, întrucât construcția lor semantică ar putea fi asemănată într-o oarecare măsură, însă nu și insuflețirea lor.
Link către canalul nostru de YouTube:
Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!
Vezi și: