Ironic, subiectul zilei este chiar cuvântul „subiect”. Desigur că sensurile sale sunt multiple, însă pe noi ne interesează aspectul fonetic al cuvântului, de data aceasta!
Haide să vedem ce spune Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția din 2021) despre acest cuvânt!
*subiéct1 (persoană) (-biect) s. m., pl. subiécți
2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte
Indiferent că ne referim la substantivul masculin ori la cel neutru, despărțirea în silabe se realizează în modul următor: [su – biect], ceea ce înseamnă că „i” este semivocală, nu vocală.
Despărțirea [su – bi -ect] pentru care optează foarte mulți utilizatori de limbă nu este corectă, conform DOOM3, prin urmare doar varianta [su – biect] este validă.
Haideți să vedem și care sunt sensurile acestui substantiv. În acest sens, vom extrage din Dicționarul Explicativ al Limbii Române o explicație:
SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet).
Prin urmare,
Corect: [su-biect]
Greșit: [su -bi -ect]
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)