Astăzi vom vorbi, dragilor, despre un substantiv comun destul de uzual, fapt pentru care merită atenția noastră. Este vorba despre pluralul substantivului „colț”. Ia să vedem cum e corect: „colți” sau „colțuri”? Mai bine spus, când e corect „colți” și când e corect „colțuri”?
Iată ce ne arată Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția din 2021) la căutarea termenului „colț”:
colț1 (dinte; vârf; tăietură; crampon) s. m., pl. colți
colț2 (unghi; refugiu) s. n., pl. colțuri
Ambele forme de plural sunt corecte, însă ele sunt utilizate pentru sensurile diferite ale cuvântului. Vorbim, în acest caz, despre omonimie parțială: singularul este identic, însă pluralul diferă în funcție de sensul cuvântului.
Le vom lua pe rând:
- Substantivul masculin „colț” (cu pluralul „colți”) se referă la dinți (de regulă canini), utilizat mai ales pentru animale. Totodată, este utilizat cu sens figurat în expresii de tipul „a-și arăta colții”. Această variantă se mai poate folosi și în cazul instrumentelor agricole (colții greblei) sau cu referință la încolțirea unor plante semănate (colții plantei).
- Substantivul neutru „colț” (cu pluralul „colțuri”) : punct în care se întâlnesc mai multe linii sau planuri: utilizat, în limbajul comun, pentru încăperi (cu sensul de „unghi”); mai poate fi utilizat și cu sensul de extremitate (cf. colț de pâine) sau cu sensul de loc retras, ascuns.
Vom expune, în cele ce urmează, și o definiție extrasă din Dicționarul Explicativ al Limbii Române:
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu… = în unghiul format de străzile… ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine: