Dacă aruncăm o privire asupra straielor tradiționale ale românilor, vom observa că în anumite zone ale țării ele sunt decorate cu ciucuri pentru înfrumusețare. Să ne oprim puțin la substantivul „ciucuri”. Știți care este forma lui corectă de singular? „Ciucur” sau „ciucure”?
Dicționarul Explicativ al Limbii Române din 2009 ne îndreaptă spre o etimologie latină a teremenului („cicculum”). Puteți citi cele două sensuri ale cuvântului în rândurile care urmează.
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de… sau cu…) = (încărcat) până la refuz (de… sau cu…). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”).
Observăm că în DEX este definit termenul „ciucure”, dar apare și varianta „ciucur”. Să fie ambele atestate, sau doar una dintre ele? Pentru a verifica ne continuăm cercetarea cu ajutorul Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române din 2005.
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
Articolul de dicționar extras ne atrage atenția că este normat să utilizăm „ciucure” pentru mănunchiul de fire. Forma lui articulată hotărât este „ciucurele”.
În concluzie,
Corect: ciucure
Greșit: ciucur
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: