Cazurile substantivului

Cazurile substantivului: câteva explicații

Astăzi vom vorbi despre caz: o categorie gramaticală specifică grupului nominal (cu alte cuvinte, substantivelor, pronumelor, numeralelor și adjectivelor). De ce sunt importante cazurile? De ce ne ajută să le cunoaștem? Cum deosebim, mai precis, un caz de celălalt? Care sunt funcțiile sintactice specifice fiecărui caz? Vom încerca să răspundem acestor întrebări în cadrul articolului de astăzi, lămurind elevii de gimnaziu (dar și curioșii mai mari, poate, care vor să își amintească aceste noțiuni).

 

Pentru dezambiguizare, vom începe, desigur, cu o definiție a noțiunii de caz. Bineînțeles că acest termen este unul polisemantic, putând fi utilizat în felurite contexte, însă pe noi ne interesează astăzi strict sensul din sfera gramaticii. Astfel:

Cazul reprezintă o categorie gramaticală specifică grupului nominal care ajută la exprimarea raportului dintre substantiv/pronume/numeral și părțile de propoziție cu care acestea intră în relație. Cu alte cuvinte, cazul ne ajută să stabilim relații între cuvinte la nivelul propoziției.

 

Definiția dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române:

 

 

4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

 

 

 

 

Acum că am trasat, în linii mari, o definiție a acestui concept, haideți să vedem concret cum putem deosebi un caz de altul. Ce le individualizează pe fiecare și cum le identificăm mai ușor? Știm că în limba română există 5 cazuri: nu mai mult, nu mai puțin: Nominativul, Acuzativul, Genitivul, Dativul și Vocativul. Ordinea în care acestea sunt redate este aceasta. Există, desigur, lucrări în care dativul este antepus genitivului, probabil pentru că acesta din urmă este adesea precedat și de articolul genitival, având o formă analitică mai lungă. Le vom lua pe rând. Hai să vedem care sunt cazurile substantivului și ce particularități prezintă fiecare dintre ele:

 

Nominativul: reprezintă cazul subiectului, prin excelență. Atunci când avem de a face cu un subiect exprimar prin nominal (substantiv, pronume, numeral), acesta va sta obligatoriu în cazul nominativ. Există foarte puține excepții, iar acestea se referă la pronumele relativ (și, rareori, la cel nehotărât compus cu „ori-”) – cu alte cuvinte, aceste excepții pot avea loc doar în subordonate relative. Nominativul nu are niciodată prepoziție, nesubordonându-se, ci subordonând. O altă funcție sintactică pe care o regăsim aici este numele predicativ (atunci când nominalul prin care se exprimă nu este precedat de vreo prepoziție). Cea de-a treia funcție sintactică specifică nominativului este atributul substantival. Există o categorie specială a atributului, aceasta regăsindu-se doar în cazul nominativ. Aceasta se referă la denumiri. Spre exemplu: „Domnul Popescu este profesor.”. Aici „Popescu” va fi atribut în nominativ. Chiar dacă schimbăm cazul regentului, elementul „Popescu” va rămâne în nominativ: „Domnului Popescu îi datorez o explicație.”. Atenție, a nu se confunda atributul substantival în nominativ cu apoziția. Apoziția este o funcție sintactică distinctă, identificându-se mai ales prin punctuație. Vom discuta la final și despre aceasta, întrucât apoziția se poate regăsi în oricare dintre cele cinci cazuri.

Ion merge cu bicicleta la munte. (subiect)

Andreea a devenit profesoară de chimie. (nume predicativ)

Poetul Mihai Eminescu este preferatul nostru. (atribut substantival în nominativ)

Ioana, colega ta, este sportivă. (apoziție dezvoltată în nominativ)

 

Acuzativul: este cazul complementului direct și al prepozițiilor simple. Spun prepoziții simple, referindu-mă, în primul rând, la lungimea efectivă a termenilor. În acuzativ vom regăsi prepoziții precum: a, ca, cu, către, de, despre, din, dinspre, dintre, după, fără, la, lângă, în, înspre, între, până, pe, pentru, peste, prin, printre, spre, sub. Acestea se pot îmbina între ele pentru a forma prepoziții compuse: de la, de prin, de peste, de pe lângă, de pe după etc.. Mai regăsim și locuțiuni, care se obțin din adverbe + prepoziții simple: înainte de, afară de, în afară de, din cauză de, împreună cu, laolaltă cu etc.. Aceste prepoziții precedă nominalul, influențându-i mai mult sau mai puțin sensul. Există, cu toate acestea, și posibilitatea ca prepoziția să lipsească: în cazul complementului direct, în cazul anumitor circumstanțiale, spre exemplu. Identificarea cazului doar cu ajutorul întrebărilor este, de foarte multe ori, dificilă. Haideți să vedem și funcții sintactice specifice acestui caz:

Complementul direct: încep cu această funcție sintactică întrucât este definitorie pentru acuzativ. Acest complement se regăsește exclusiv în acuzativ și are particularitățile sale. Învățăm, încă din clasa a VI-a să identificăm complementul direct cu ajutorul întrebărilor „pe cine?”/„ce?” adresate verbului. Nu este greșit, dar aș spune că această metodă de identificare este incompletă. Pentru ca un verb să poată fi regent (centru) pentru un complement direct, este necesar să îndeplinească o condiție foarte importantă: să fie tranzitiv. Mai multe despre tranzitivitate și despre modul corect de identificare al acestei particularități, găsești aici.

Spuneam că putem avea complement direct cu sau fără prepoziție. Este vorba despre prepoziția „pe”. Hai să vedem două exemple în acest sens:

Îl ajut pe Mihai.  (complement direct)

Am citit o carte bună. (complement direct)

 

În anumite situații, există și circumstanțiale ce se pot exprima în acuzativ, fără ca nominalul să fie precedat de prepoziție. Desigur că există și varianta cu prepoziție:

Toamna aceasta mergem la Brașov. (circumstanțial de timp)

Ne vedem la anul. (circumstanțial de timp)

 

Ce alte funcții sintactice mai regăsim în acuzativ:

Complementul prepozițional: Am fost cu Mihai la școală.

Complement de agent: A fost ajutat de colegi cu tema.

Atribut (substantival / pronominal) prepozițional: Casa de la țară e foarte frumoasă.

Nume predicativ (obligatoriu cu prepoziție): Masa este de lemn; / Ești ca mama ta!

Circumstanțial de loc: Mergem la munte.

Circumstanțial de timp: După ore putem bea un suc.

Circumstanțial de mod: Alergi ca un iepure!

Circumstanțial de cauză: De la zahăr te doare capul.

Circumstanțial de scop: Mă pregătesc pentru examen.

Apoziție: Ai primit asta de la Ionuț, de la prietenul tău.

 

Genitivul: este cazul posesiei și se identifică fie după articolul hotărât / nehotărât, fie după flexiunea nominală (pronume), fie după prepozițiile sale specifice. Prepozițiile simple  sau compuse de genitiv sunt ușor de identificat după aspectul lor similar substantivelor articulate hotărât. Să vedem câteva prepoziții: asupra, deasupra, dedesubtul, contra, împotriva; locuțiuni: la stânga, la dreapta, în ciuda, în pofida, în susul, în josul etc.. Cea mai frecventă funcție sintactică pe care o regăsim aici este atributul (substantival / pronominal) genitival. Acesta răspunde la întrebarea: al/a/ai/ale cui adresată unui alt nominal. Atenție, atributul genitival nu este exprimat printr-un nominal precedat de prepoziție, întrucât mai există și un al doilea atribut aici, cel prepozițional. Prezența sau absența prepoziției le distinge pe cele două. Să vedem un inventar al funcțiilor sintactice:

Atribut (substantival / pronominal) genitival: Ochii fetei erau albaștri.

Atribut (substantival / pronominal) prepozițional: Lupta contra corupției nu s-a terminat încă.

Complement prepozițional: Vei înota împotriva curentului?

Circumstanțial de loc: Pune-te în fața ușii!

Circumstanțial de timp: A ajuns înaintea colegilor săi

Circumstanțial de cauză: Din pricina rezultatului, nu mai pot merge la mare.

Circumstanțial de scop: Lupt de dragul familiei mele.

Apoziție: I-am ajutat pe colegii Mariei, ai surorii tale.

 

Dativul: este cazul atribuirii, fiind caracterizat de întrebarea „cui?”. Desigur că o întrebare nu este întotdeauna definitorie, având și aici câteva prepoziții specifice: datorită, mulțumită, grație. Din fericire, dativul nu are foarte multe funcții sintactice, însă este important să nu îl confundăm cu genitivul. Cunoscând cele trei prepoziții, confuzia nu mai poate avea loc. Funcția sintactică definitorie a dativului este complementul indirect. Această funcție sintactică nici nu se poate regăsi în alt caz. Haideți să vedem lista funcțiilor sintactice ale dativului:

Complement indirect: I-am spus lui Ion să se retragă din concurs.

Atribut (substantival / pronominal) prepozițional: Reușita mulțumită eforturilor tale a fost dulce.

Atribut (substantival / pronominal) datival: Ea este șefă mătușii tale.

Circumstanțial de cauză: Ai câștigat grație talentului tău.

Circumstanțial de loc (prin excepție): Stai locului!

Apoziție: I-am dat elevului, lui Mihai Popescu, ceva.

 

Vocativul: cunoscut drept cazul fără funcții sintactice este cazul adresării directe. Nominalul în vocativ, așa cum spune și denumirea cazului, are rolul de adresare (voco, vocare = a chema, a striga, a se adresa cuiva). Există, desigur, și aici excepții. În sitauții extraordinare, poate exista și atribut în vocativ: atunci când acesta determină un nominal în vocativ fără funcție sintactică. Vorbim, desigur, despre apoziție sau despre atributul adjectival:

 

„Iancule, țintașule, / Mai încearcă-ți armele” (apoziție în vocativ)

Drag prieten, ce mai faci? (atribut adjectival în vocativ)

 

În ceea ce privește vocativul, deoesbit de importantă va rămâne punctuația. Un articol dedicat acestui subiect puteți găsi aici.

 

Acum că ai parcurs câteva noțiuni teoretie (care, sper eu, te-au ajutat), îți poți testa forțele rezolvând un test grilă. Parcurge testul de mai jos și vezi cât de bine te descurci cu cazurile substantivului.

 

Ți-a plăcut testul despre cazurile substantivului propus de noi? Avem multe alte teste care s-ar putea să îți placă!

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Vezi și:

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga: particularități de construcție ale unui text poetic interbelic

Expresii și locuțiuni cu termenul „șarpe” + quiz

Subiectul 2 pentru Bacalaureat (test grilă de 15 întrebări)

„Plumb” de George Bacovia: 25 de întrebări

Test din cazurile substantivului (clasa a VI-a)