Am convertit gândul într-o problematică legată de pluralul cuvântului „euro”. Are el formă de plural? Cum procedăm în cazul în care avem doi sau mai mulți?
Dicțioanrul Explicativ al LImbii Române este primul la care apelăm pentru a putea afla sensul și originea cuvântului. Se poate observa că „EURO” reprezintă fi un element de compunere, dar în aceași timp și moneda unică europeană, cea de la care am pornit dezbaterea noastră.
DEX (2009)
EURO1– Element de compunere cu semnificația „în sau din Europa”, „specific Europei”. [Pr. -e-u-] – Din fr. euro-.
EURO2, euro, s. m. Monedă unică europeană începând cu anul 2002, care a înlocuit monedele naționale din 12 țări ale Uniunii Europene. [Pr.: e-u-] – Din fr. euro.
În cazul în care suntem puși în situația de a-i număra, vom spune, un euro, doi sau mai mulți euro. Așadar, forma de singular cu cea de plural rămân identice, nu se modifică absolut nimic, așa cum subliniază și Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic.
DOOM2 (2005)
euro (e-u-) s. m., pl. euro; simb. €
DOOM3 (2021)
euro (desp. e-u-) s. m., pl. euro; abr. EUR/Eur; simb. € (EUR/m2, Eur/m2, €/m2, dar: euro/lună)
Legat de despățirea în silabe, afirmăm că cea corectă este e-u-ro, acolo unde întâlnim hiatul e-u. Simbolul monedei europene râmâne €, abreviat fie EUR, fie Eur.
În „Zona euro” sunt incluse tările Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Cercetările arată că moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 334 de milioane de europeni.
CORECT: euro (atât pentru singular, cât și pentru plural)
Link către canalul nostru de YouTube:
Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!
Follow pe Instagram
Cursurile noastre pentru Evaluare și Bac: aici
Ți-a plăcut testul de antrenament? Vezi și: