O să vorbim despre pronumele personal în cele ce urmează: mai cu seamă, despre acele situații excepționale, în care pronumele iese puțin din tipare, mai ales în comparație cu alte părți de vorbire. Dincolo de capacitatea lui standard, de a înlocui substantive, pronumele reprezintă o entitate cu totul aparte, capabilă de mult mai multe lucruri. Să nu uităm că, spre exemplu, formele pronominale sunt moștenite în totalitate din limba latină, fapt pentru care evoluția lor s-a petrecut într-o perioadă îndelungată, încă de la formarea limbii noastre. Haideți să vedem care sunt valorile speciale ale pronumelui:

valorile speciale

 

  • Pronumele personal cu valoare neutră (zero): este cazul unui pronume fără funcție sintactică și se întâlnește în expresii tipic românești, de tipul: a luat-o la fugă, dă-i cu bere, dă-i cu vin, le are cu gramatica
  • Dativul posesiv: vorbim despre exprimarea posesiei prin intermediul formelor neaccentuate ale dativului (în această situație, pronumele va îndeplini funcția de atribut pronominal) – are două posibile exprimări:
    • Cea cu cratimă, specifică mai degrabă limbajului arhaic (ori poetic): cămașa-ți, obrazu-mi, ochii-i.
    • Varianta fără cratimă: unde contextul ne va spune că un anume obiect aparține unei anumite persoane: Și-a plimbat câinele (său), Mi-am spălat mașina (mea)
  • Dativul etic: nici în această situație pronumele nu va avea funcție sintactică – se referă la o apropiere afectivă față de persoana sau obiectul pus în discuție (o falsă impresie de apartenență, desigur): Cine mi l-a văut?; De ți-o prind, îi zic vreo două!
  • Nominativul etic: nici aici pronumele nu are funcție sintactică – se întâlnește în exprimări de tipul: Nu tu casă, nu tu masă.

Rezolvă quizul de mai jos despre valorile speciale ale pronumelui:

Valorile speciale ale pronumelui

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

 

Vezi și:

Valorile morfologice ale lui “și” în limba română.

Please Login to Comment.