Testament de Tudor Arghezi
Dacă vorbim despre poezia interbelică, trebuie neapărat să-i amintim pe Lucian Blaga cu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, pe Ion Barbu cu Joc secund și pe Tudor Arghezi cu poezia Testament. Aceste trei mari opere formează trilogia artelor poetice interbelice românești.
Tudor Arghezi este un poet de proporții în literatura română, fiind considerat de critică al doilea mare inovator al limbajului poetic, după Mihai Eminescu. Poezia lui Arghezi pleacă de la aspectele tradiționale, oferind alternative poetice moderne: idei, tehnici lirice, atitudini. Alexandru George îl va supranumi: „un clasic al viitorului”.
Pentru început, vom evidenția câteva trăsături ale modernismului, prezente în opera argheziană:
-cultivarea esteticii urâtului: concept preluat de la Charles Baudelaire
-încălcarea convențiilor formale poetice
-poezia reprezintă expresia unei conștiințe frământate, într-o perpetuă pendulare între stări disonante
-libertatea absolută a inspirației: elementele trivialului, ale grotescului pot fecunda alături de figuri noționale ale esteticului: exaltarea, optimismul, frumosul
-frecvența imaginilor insolite (șocante, inedite), care sfidează așteptările lectorului
-spargerea tiparelor sintactice: Arghezi este apreciat mai ales pentru figurile sale sintactice “sintaxa se dezarticulează”
-abordarea unei maniere eclectice: versul clasic se îmbină cu cel modern
Poezia Testament apare în anul 1927, aflându-se în fruntea volumului Cuvinte potrivite și are rol de program literar, realizat cu mijloace poetice. Încă de la început vom face această afirmație: opera Testament este o artă poetică, întrucât tratează problematica raportului dintre inspirație și tehnică poetică. Pe lângă aceasta, Arghezi abordează și o transfigurare a socialului în estetic, mergând mai departe și rematerializând elementele inesteticului în folosul artei.
Să ne amintim câte ceva despre arta poetică (precizări făcute și în articolul despre Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga):
Conceptul de ars poetica nu este unul nou: acesta datează încă din Antichitatea latină, iar un reprezentativ poet în această direcție este Quintus Horatius Flaccus. Spre deosebire de conceptul de poetică (în genere, un text teoretic în proză), arta poetică este o operă literară în versuri (un manifest literar realizat prin mijloace poetice): altfel spus, o poezie
care vorbește despre poezie (ori o metapoezie, dacă preferați). Întâia utilizare a termenului îi revine lui Aristotel, în lucrarea Poetica. Lucrarea lui Horatius: Epistula ad Pisones (Scrisoarea/Epistola către pisoni) este prima din această tagmă: o operă literară în care autorul încearcă o definiție a creației literare, exprimându-și opinia despre raportul dintre creator și produs (poezie), precum și importanța operei literare în lume, în societate. Desigur că, în istoria literaturii universale, vom mai vedea astfel de manifestări, iar aici putem enumera câteva nume sonore, precum: Boileau, Verlaine, sau – mult mai târziu, dar la fel de relevanți – Ezra Pound ori Archibald MacLeish.
Tema poeziei Testament o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca moștenire unui fiu spiritual – întrucât, în concepția lui Tudor Arghezi, actul creator presupune doi factori: insiprația “slova de foc” și truda / efortul “slova făurită”. Între cele două există un neîntrerupt proces de simbioză: “împarecheate-n carte se mărită / Ca fierul cald îmbrățișat în clește”.
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrişovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.
Pentru doritori, puteți asculta poezia recitată chiar de Tudor Arghezi (sursă preluată de pe romanianvoice.ro)
Lirismul este de tip subiectiv, realizat, la nivelul expresiei, prin mărcile lexico-gramaticale ale subiectivității: pronume personale, adjective pronominale posesive, verbe de persoana I și a II-a: “ți”, “voi lăsa”, “mei”, “tine”, “să urci”, “vostru”, “mine” etc.. Eu liric apare în poezie în mai multe ipostaze: eu / noi, tatăl – fiul, Robul – Domnul.
În ceea ce privește titlul, ar fi câteva lucruri interesante de adăugat. Substantivul nearticulat de gen neutru: testament poate fi privit din două perspective. Pe de-o parte, ne putem raporta la sensul propriu al termenului (sensul denontativ): cuvântul desemnează un document juridic întocmit de o persoană care dorește a-și eprima dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte de către urmașii săi (mai cu seamă, în ceea ce-i privește averea). Tot pornind de la acest termen, avem și un sens figurat – de data aceasta, raportându-ne la accepțiunea religioasă a sa. Cuvântul “Testament” este utilizat pentru denumirea celor două mari părți ale Bibliei: Vechiul Testament și Noul Testament: aici sunt concentrate învățăturile apostolilor lăsate “moștenire” omenirii. Astfel, opera poetică devine o moștenire spirituală, adresată urmașilor cititori și viitoarelor generații de scriitori.
Haideți să observăm termenul și în DEX:
TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = prima parte a Bibliei recunoscută și de mozaici și de creștini, cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). Noul Testament = a doua parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Hristos), recunoscute numai de creștini. – Din lat. testamentum, fr. testament.
Din punct de vedere structural, poezia se divide în șase strofe inegale: îmbinarea elementelor de poezia clasică (rima împerecheată) cu măsura inegală și ritmul imperfect denotă abordarea eclectică a poetului.
O primă secvență relevantă pentru tematica și viziunea despre lume a autorului poate fi considerată chiar incipitul discursului poetic. Monologul liric arghezian debutează cu o negație a verbului la viitor “a lăsa” (cu sensul de a oferi). Rolul negației este unul emfatic, astfel că eul liric subliniază importanța moștenirii sale: “numele adunat pe-o carte”. Rolul acestui “nume” este acela de a conferi identitate, poezia fiind un bun spiritual și peren. Formula de adresare “fiule” (substantiv în cazul vocativ) desemnează o apropiere între creator și cititor, cel dintâi identificându-se drept un mentor al generațiilor viitoare. Poetul reprezintă o verigă, “o treaptă” pe scara evoluției poeziei, fiind cel care face posibilă moștenirea “sutelor de ani”.
O altă secvență relevantă pentru tema și viziunea acutorială este cea din strofa a III-a: dimensiunea socialului este transfigurată și devine instrument al creației:
Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Misiunea poetului este aceea de a transforma realitatea imediată, palpabilă, într-un univers creator. El adaptează , fiind un “născocitor” – un făuritor al versului. Astfel, “graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” se transformă în “cuvinte potrivite” (cum, de altfel, se intilulează și volumul din care face parte acest text). În viziunea lui Arghezi, cuvintele se metamorfozează prin intermediul artei, însă își păstrează forța expresivă: “Veninul strâns l-am preschimbat în miere, / Lăsând întreagă dulcea lui putere”. Ideea nu este aceea de a reinventa, de a reconfigura cuvintele, ci de a le utiliza în așa fel încât să își conserve autenticitatea și forța.
Dacă vorbim despre Testament, nu putem omite direcția esteticii urâtului pe care o preia de la Charles Baudelaire (vezi Fleurs du mal). Conceptul frumosului este lărgit, iar orice aspect al realității poate potența frumosul: Arghezi nu dă sensuri noi cuvintelor urâte, ci le utilizează potențialul expresiv deja existent. Următorul vers este foarte sugestiv în acest sens:
Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi
Arghezi este inovator prin preluarea acestei concepții și adaptarea ei la literatura română: pentru el, poezia reprezintă un mijloc de răzbunare a suferinței înaintașilor:
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Și izbăvește-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor
La nivel lexico-semantic, se poate observa frecvența imaginilor insolite, care creează o serie de asocieri inedite. Modernismul de tip eclectic promovează, pe de-o parte, arhaismele: hrisov, căpătâi, brânci, plăvani, termenii religioși: credință, icoane, Dumnezeu și neologismul: obscur.
În concluzie, Testament poate fi caracterizată drept o artă poetică modernă, întrucât, în concepția lui Tudor Arghezi, poezia reprezintă îmbinarea dintre trudă și inspirație. Totodată, un alt element care face posibilă încadrarea acestui text în modernism îl reprezintă cultivarea esteticii urâtului – tehnică prin care elementele inesteticului ajută la potențare esteticului. Eugen Lovinescu notează:
S-a spus că Tudor Arghezi aduce o limbă nouă; în realitate, limba lui este limba obișnuită, devenită însă o nouă limbă poetică prin putința scriitorului de a da o funcție poetică unor cuvinte considerate până la dânsul ca nepoetice. Meritul nu e de a o fi îndrăznit, ci de a o fi realizat, prin prezența unei temperaturi suficiente pentru o conversiune de valori
Rezolvă testul de mai jos despre poezia Testament și consolidează-ți cunoștințele! Mult succes!
Cum ți s-a părut testul nostru online despre Testament? Te-ai descurcat bine? Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și celorlalți pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste examenul de Bacalaureat. Noi îți ținem pumnii și îți dorim mult succes!
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (lecție video)
Testament de Tudor Arghezi: lecție video
Figuri de stil: PERSONIFICAREA (+joc)
Figuri de stil: EPITETUL (+joc)
Simulare Bacalaureat 2021 (online): 40 de întrebări din literatura română pentru examen