Rezolvarea testului de antrenament pentru Evaluarea Națională (1 martie, 2021)

Dragilor, am revenit și cu rezolvarea testului de antrenament propus astăzi, 1 martie 2021! Propunerea de rezolvare o puteți găsi mai jos.

 

Nu încurajăm elevii „să se inspire” din această rezolvare. Scopul său este de a expune rezolvarea câtorva cerințe, întrucât baremul apare la finalul săptămânii! Consultați această rezolvare doar după ce ați rezolvat singuri testul de antrenament!

Vă mulțumim!

 

 

Materialul îl veți găsi și aici(click pentru descărcare) și haideți să ne apucăm de treabă!

 

 

Test de antrenament pentru Evaluarea Națională (1 martie 2021)

Propunere de rezolvare

 

 

 

Subiectul I

 

 

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.

 

 

Textul 1

 

Zair mi-a fost cea dintâi bucurie. Cea dintâi pasiune.

Era un cal cu ochii catifelați și cu picioare nervoase, de rasă îndelung și răbduriu selecționată. Darul bătrânilor mei, după nu știu ce izbândă neînsemnată la examene. Împlineam șaisprezece ani. Viața îmi apărea înainte hohotitoare de lumină, cum sunt acele dimineți de mai care se deschid peste pământ ca o  mare fericire. În cea dintâi zi de vacanță mi se părea că nu mai ajung de la gară acasă, unde mă așteptau  toate alintările și toate nebuniile.

Eram un copil târziu și unic, într-o căsătorie patriarhală, departe de oraș, la o gospodărie de modă veche,  cu un cerdac bătrân deasupra Siretului, printre oameni simpli, dezarmați și buni. […] Ai mei luptau cu greutăți  despre care n-aveam habar și care, în egoismul tinereții, nu m-ar fi tulburat, chiar dacă le-aș fi cunoscut. […] Când am coborât din cerdacul cu viță, în întâia dimineață, și am văzut calul înșeuat, am priceput fără să-mi fi spus nimeni. Am ghicit după privirea înduioșată a mamei ieșită în prag să-și caute de lucru, după zâmbetul tatei lăsând la o parte ceașca de cafea neagră, după râsul pe sub mustață al argatului care aștepta ținând calul de frâu.

M-am repezit să-i îmbrățișez pe toți – și pe moș Pintilie cu barba țepoasă, și calul cu botul umed.

-Îl cheamă Zair! – mi-a spus tata cu simplitate – și e din neamul arab, de la Baia.

-Fii cu băgare de seamă! s-a îngrijorat mama […]

-Hehe! Chiar de-ar fi el mai amarnic decât Duțipal și-o găsit stăpânul în conaș! grăi moș Pintilie, care în ceasurile libere se îndeletnicea cu silabisirea -Alexandriei, socotindu-mă un vrednic urmaș al lui Alexandru cel Mare,

Sfaturile și cuvintele cu gând de laudă mi-au trecut pe lângă urechi fără să le înțeleg sensul. Eram ca în amețeala unui vis. Am sărit în șa și am zvâcnit pe poartă, dus mai mult de mânia calului decât de vrerea mea. În urmă a rămas țipătul mamei și minunarea argatului cu mâna la gură. Într-un ceas am fost prieteni. Și așa am rămas.

După goana peste câmpuri și în umbrele luncilor, poposeam într-un ungher de nimeni știut. Îl lăsam liber, iar eu, culcat cu urechea la pământ, ascultam în iarba măruntă respirația planetei. Sau, cu fața în sus, priveam lunecarea ireală a norilor subțiri și albi […].

Ronțăitul calului era prietenos și bun, aproape ca o prezență, fidelă, mai scumpă decât a unui frate cu grai omenesc. Mă simțeam împins ușor cu botul umed. Zair, nerăbdător, îmi dădea ghes: „Haide! Destul… Vrei să ne apuce noaptea aici?”

Și goana la întoarcere era nebunească, peste șanțuri și peste trunchiuri de copac răsturnate, pe care și eu, și Zair le căutam cu aceeași mută înțelegere.

Altă dată, ne opream în lunca Siretului. […] Intram amândoi la adânc. Iar după baie, Zair, cuprins de o  voioșie copilărească, se rostogolea în nisip, tăvălindu-se pe spate, agitându-și picioarele subțiri ca o gânganie  uriașă, necheza, strănuta, zvâcnea din copite și fugea singur, fără șa și frâu, peste lanuri, până ce nu mai  auzeam, cu urechea lipită la pământ, cadența galopului. Se întorcea târziu, viclean, cu ocoluri lungi, ca un  copil ghiduș, pășind tiptil, într-un joc de-a v-ați ascunselea. Cred că avea umor; mi se părea câteodată în ochii  umezi și catifelați că văd ca o lumină de râs omenesc. Așa a trecut o vacanță și a doua […].

Plecarea în toamna aceea a fost posomorâtă. Cu vântul gemând trist ca un arcuș în crengile goale. Cu ploaia potopind plumburiu zările, deodată strâmtate, sub cerul noros și încruntat. Plecare stăpânită de o presimțire. Căci a fost fără întoarcere.

La Iași m-a ajuns vestea. Tata vindea tot și încă mai rămânea cu povara unor soroace de datorii. […]

N-am avut curaj să întreb despre soarta lui Zair. Dar l-am recunoscut într-o zi, la sania stăpânilor celor noi. Întâlnire neașteptată și crudă. Sania era oprită în fața unei prăvălii. Am ocolit de cealaltă parte, unde era  calul, și am chemat șoptit: Zair! Cum a tresărit încordând gâtul și întorcând ochii – și cum a scâncit un nechezat slab, ca un răspuns! […]

Mi-am apropiat obrazul de botul rece al lui Zair; apropierea a fost ca o îmbrățișare, lungă și deznădăjduită.

Cezar Petrescu, Zair, fragmente

 

Textul 2

 

Eram copil, aveam 11 sau 12 ani şi eram deja deprins cu caii. Pe hipodromul de la Ploieşti, în cuprinderea din mijlocul ovalului de zgură pe care alergau trăpaşii în faţa unei asistenţe colorate şi gălăgioase, joia şi duminica, se găsea o întindere de iarbă, numită de noi „teren“, unde făceam călărie. Aveam acolo loc berechet, obstacole de toate felurile (staţionate, riviere, triple etc.), manej pentru dresaj, o lungă pistă de nisip bătătorit, pe care încălzeam caii şi galopam frenetic la final de antrenament. Sunt convins că întâmplarea prin care, la începutul blând al verii din al şaptelea an al vieţii mele, am ajuns la călărie – o pură coincidenţă la prima vedere – a avut sensuri adânci, destinale, căci în prietenia mea cu  caii mi-am dres sensibilitatea şi un anume simţ moral pe care mă străduiesc să le păstrez şi azi, căci fără de ele nu mai sunt eu. Cred că, pentru un copil, nu există introducere mai bună în viaţă decât alături de cai. Înveţi loialitatea, înveţi cum de e posibilă o relaţie profundă şi egală cu o fiinţă de 20 ori mai mare şi  mai puternică decât tine, înveţi onestitatea şi, mai ales, înveţi responsabilitatea. Am amintiri magice. De pildă, îmi amintesc de o zi de iarnă, cu zăpadă destul de mare şi, în asemenea zile, ca să nu stricăm terenul, ieşeam cu caii pe câmpul imens din spatele hipodromului, de la limita de sud a Ploieştiului. […]

Nu mai ştiu din ce motiv, antrenorul nu era cu noi. Făceam concursuri de galop, strigam şi chiuiam,  cei mai destoinici ridicau caii în două picioare, săream peste şanţuri, făceam slalom printre stâlpii de înaltă tensiune. Spaţiul acela nelimitat prin care zbor ca o săgeată eu, mic, pe spatele unui armăsar pursânge englez, înspumat de galopul frenetic, a intrat în mine cu fiecare respiraţie, şi astfel am învăţat fizic ce înseamnă libertatea absolută: să galopezi, cu calul tău, în infinit. Galopam aplecat în faţă, aproape de cal, îi simţeam mirosul în aerul tare, auzeam copitele muşcând zăpada şi vedeam nările largi, fornăind. Aveam un sentiment de dezlănţuire frumoasă, pentru că ştiam că fac ceva cu totul ieşit din comun pentru  un copil de oraş comunist de la începutul anilor ’80 şi ştiam că totul i se datorează acestui prieten al meu, calul. Atunci am avut o încredere totală în el, aşa cum nu am mai avut niciodată în nimeni – şi am închis  ochii pentru un timp. Ştiam că nu mi se poate întâmpla nimic, ştiam că va avea grijă de mine, ştiam că mă iubeşte. Nu m-a dezamăgit, chiar nu mi s-a întâmplat nimic şi această bună investiţie de încredere a fost una dintre cele mai mari victorii sufleteşti ale copilului care eram asupra lumii despre care auzisem că e rea. Eram una cu calul meu, în viteză, într-un fel de contopire fără rezerve. A fost apogeul de frumuseţe al inocenţei mele. […]

Tot atunci, am cunoscut într-un fel brutal şi moartea. Aveam cam 11 ani, şi calul meu, pe care îl chema Elegant, […] a murit. Am venit dimineaţa şi nu mai era. Grăjdarii mi-au spus că murise rapid, în cursul nopţii, dintr-o pricină digestivă. Am fost disperat. Am plâns multe zile şi am refuzat să mai merg la  antrenamente, când am înţeles că nu mai e nicio şansă să mi-l aducă înapoi pe Elegant. După un timp (două săptămâni să fi fost?) m-am dus totuşi, şi am primit un alt cal pentru antrenament, numit Suk, de care m-am îndrăgostit pe dată şi care a fost calul meu încă doi sau trei ani, cât am mai practicat echitaţia.

Sever Voinescu, „Galop nostalgic”, în Dilema veche, nr. 370/2011

 

A.

1. Notează două trăsături fizice ale lui Zair.

Răspuns: Cele două trăsături fizice ale lui Zair constau în faptul că avea ochii catifelați și picioarele puternice. Aceste trăsături reies din fragmentul „cu ochii catifelați și cu picioare nervoase”.

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul

Zair este un dar primit de la:

a. bunici

b. moș Pintilie

c. noii stăpâni.

d. părinți.

 

Răspuns corect: d

 

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul Numele primului cal îndrăgit de autor este:

a.Elegant

b.Galop

c.Săgeată.

d.Suk

Răspuns corect: a

 

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul În textul literar Zair de Cezar Petrescu se evidențiază:

a.egoismul tânărului.

b. frica de animale

c. pasiunea pentru istorie

d. prietenia om-animal.

 

Răspuns corect: d. Este evidențiată, în fragmentul-suport, relația de prietenie dintre om și animal. Un citat relevant care ilustrează acest fapt poate fi considerat: „ Zair! Cum a tresărit încordând gâtul și întorcând ochii – și cum a scâncit un nechezat slab, ca un răspuns! […] Mi-am apropiat obrazul de botul rece al lui Zair; apropierea a fost ca o îmbrățișare, lungă și deznădăjduită.”

 

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Enunțul	Corect	Incorect
Tânărul stăpân al lui Zair este singurul copil al familiei.	X
Moș Pintilie îl consideră pe conașul său un descendent al lui Alexandru cel Mare.	X
Zair a fost vândut pentru că adolescentul a plecat la școală în oraș.		X
Adolescentul din al doilea text nu se teme de nimic în timp ce își duce calul în galop.	X
Concursurile de galop aveau loc exclusiv în hipodrom.		X
Întâmplările evocate în al doilea text se petrec în vremea comunismului.	X

 

 

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual identificat în fiecare dintre fragmentele de mai

 

a. „— Îl cheamă Zair! – mi-a spus tata cu simplitate – și e din neamul arab, de la Baia

— Fii cu băgare de seamă! s-a îngrijorat mama.”

Răspuns: Tiparul textual identificat în acest fragment este dialogat.

b. „Plecarea în toamna aceea a fost posomorâtă. Cu vântul gemând trist ca un arcuș în crengile Cu ploaia potopind plumburiu zările, deodată strâmtate, sub cerul noros și încruntat.”

 

Răspuns: Tiparul textual identificat în acest fragment este cel descriptiv.

 

 

 

7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între cele două texte-suport.

 

Propunere de rezolvare:

O relație care poate fi stabilită între cele două texte-suport se referă la faptul că ambele texte expun legătura puternică, specială care se creează între om și cal. Atât fragmentul extras din „Zair” de Cezar Petrescu, cât și cel din „Dilema Veche”, a lui Sever Voinescu expun o relație emoționantă creată între un adolescent și calul său.

 

8. Crezi că animalele au, la rândul lor, grijă de stăpân? Justifică-ți răspunsul, în 50 – 80 de cuvinte,   valorificând unul dintre textele

 

Relația dintre om și animal a fost și rămâne una deosebită. Adesea, animalul, după o anumită perioadă și câteva experiențe trăite împreună, tinde chiar să preia din comportamentul stăpânului, fiind empatic și emotiv când vine vorba despre acesta.

Consider că, la rândul lor, animalele au grijă de stăpânii lor. Datorită faptului că stăpânul își îngrijește și își iubește animalele, acestea se vor simți responsabile să le ofere afecțiune și protecție acestora. Textul 2, spre exemplu, expune o astfel de situație: „Atunci am avut o încredere totală în el, aşa cum nu am mai avut niciodată în nimeni – şi am închis  ochii pentru un timp […]Nu m-a dezamăgit, chiar nu mi s-a întâmplat nimic”.

 

9. Asociază cu un alt text literar textul Zair de Cezar Petrescu, prezentând, în 50 – 90 de cuvinte, o  asemănare și o deosebire dintre ele.

 

Relația dintre călăreți și caii lor este una deosebit de importantă. În textele literare care au ca sursă de inspirație folclorul, spre exemplu, calul este cel mai de seamă tovarăș al eroului. Din acest punct de vedere, fragmentul extras din Zair de Cezar Petrescu poate fi asociat cu „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă.

În ambele texte, caii sunt adevărați prieteni de nădejde ai protagoniștilor, protejându-i și fiindu-le aproape, atât la bine, cât și la greu.

O deosebire între cele două texte poate fi aceea că, în textul lui Ion Creangă, calul are puteri supranaturale, fiind capabil să vorbească și să zboare, în timp ce, în fragmentul din „Zair” de Cezar Petrescu, această făptură nu prezintă astfel de caracteristici.

 

 

B.

1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.

 

Cuvintele subliniate din enunțul: „După goana peste câmpuri și în umbrele luncilor” și „ieşeam cu caii pe câmpul imens din spatele hipodromului, de la limita de sud a Ploieştiului” sunt toate corect accentuate în seria:
a) umbrele; limita.
b) umbrele; limita.
c) umbrele; limita.
d) umbrele; limita.

 

Răspuns corect: c

 

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.

 

Cuvântul subliniat din secvența „Iar după baie, Zair, cuprins de o voioșie copilărească, se rostogolea în nisip” s-a format prin:

a.compunere

b.conversiune

c.derivare cu prefix.

d.derivare cu sufix.

 

Răspuns corect: d

 

3. Rescrie secvența „după nu știu ce izbândă neînsemnată la ”, înlocuind cuvintele subliniate cu câte un sinonim adecvat.

 

Propunere de răspuns: după nu știu ce reușită (succes) nesemnificativă la examene

 

4. Transcrie din fragmentul următor trei substantive nearticulate:

 

„Și goana la întoarcere era nebunească, peste șanțuri și peste trunchiuri de copac răsturnate, pe care […] le căutam cu aceeași mută înțelegere.”

 

Răspuns propus: „(la) întoarcere”, „(peste)șanțuri”, „înțelegere”

 

5. Transformă construcția activă „Tata vindea tot” într-o construcție pasivă.

 

Răspuns: Tot era vândut de (către) tata.

 

 

6. Alcătuiește o propoziție simplă, negativă, în care pronumele subliniat din secvența: „mai puternică decât tine” să fie nume predicativ (1) și o propoziție dezvoltată, afirmativă în care verbul subliniat în secvența „astfel am învățat fizic ce înseamnă libertatea absolută” să îndeplinească funcția sintactică de predicat verbal (2)

 

Propunere de răspuns:

 

1. Maria nu e ca tine.
2. Nu mai însemna cartea cu pixul!

 

7. Rescrie mesajul pe care l-ai primit de la colegul tău de clasă, corectând greșelile de orice natură.

 

Uite-te la caii a căror cafeniii ochi te-au impresionat! Vin-o și tu să-i vezi! Suntem fermi convinși că vei fi fașcinat.

 

Răspuns propus: Uită-te la caii ai căror cafenii ochi te-au impresionat. Vino și tu să-I vezi! Suntem ferm convinși că vei fi fascinat.

 

 

 

Subiectul al II-lea

 

 

Te numești Narcis/Narcisa și ai primit în dar de la părinții tăi un animal de companie.

Redactează o scrisoare, de cel puțin 150 de cuvinte, adresată bunicii tale, în care să-i prezinți experiența împrietenirii tale cu acest animal și care să cuprindă o secvență narativă și una descriptivă.

Data redactării scrisorii este 1 martie 2021, iar localitatea, Timișoara.

Punctajul pentru compunere se acordă astfel:

• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct).

 

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

 

Propunere de rezolvare:

 

1 martie 2021, Timișoara

 

Dragă bunico,

 

 

În urmă cu câteva luni, părinții mei mi-au cumpărat un cățel, pe care am ajuns să-l iubesc ca pe ochii din cap! Îl cheamă Johnny și e un husky superb, cu ochii albaștri ca oceanul.

Încă îmi amintesc primele emoții pe care le-am avut când l-am primit. Era pe-nserate, o zi destul de înnorată de noiembrie, cu un vânt puternic care te mișca efectiv din loc. Chiar ne așteptam să înceapă o ploaie zdravănă și rece, numai bună pentru un sfârșit de toamnă. Cu toate că vremea era urâtă, eu unul mă simțeam foarte bine; se purtau cu toții foarte frumos cu mine și am primit fel de fel de urări: telefonul suna neîntrerupt, iar pagina de Facebook era plină de notificări. Punctul culminant al acelei zile avea să apară abia pe la ora 8, seara, când tata intră pe ușă. Observam curios cum, în buzunarul de jos de la geacă, ceva se mișca. Dintr-odată, îi văd căpșorul alb cu gri cum se ridică: niște ochișori mari și albaștri mă priveau curioși și jucăuși. Nu aveam reacție pentru emoțiile pe care le simțeam. Știam că, din acea clipă, vom fi cei mai buni prieteni și că ne vom distra de minune.

Acum a mai crescut, nu mai e cățelul de buzunar pe care l-am scos cu grijă din haina tatei, e un băițel neastâmpărat cu care trebuie, adesea, să am foarte multă grijă. Tenișii mei preferați, spre exemplu, au avut de suferit din această nouă prietenie. Ne-am certat în ziua aceea, dar nu pot rămâne prea multă vreme supărat pe Johnny. Știu că e în creștere și trebuie să-și testeze dantura pe ceva. De aceea i-am cumpărat niște jucării speciale pentru căței, ca să mă pot încălța și eu liniștit de acum încolo. Nu știu câtă vreme va mai dura până i se vor părea, din nou, mai interesanți papucii mei.

Într-o zi, când mă întorceam de la magazin, l-am găsit în camera mea, sub pat, ronțăind cu poftă ceva. Stăteam și mă gândeam ce ar mai putea face câinele ăsta. Zgomotul pe care-l crea ronțăind era ciudat. Ei bine, n-o să-ți vină să crezi ce i-a mai trecut prin minte: toată ampora din cutia în care era televizorul a făcut-o bucăți și ca cărat-o sub patul meu! Peste tot pe sub pat erau fulgi de „zăpadă” – vasăzică e husky și probabil îi era și lui dor de casă!

Bunico, sper că și voi sunteți bine și că stați în casă și aveți grijă de voi! Ai mei sunt mai toată ziua ocupați cu serviciul, iar noi facem școală online, de acasă.

 

Cu drag,

Narcis

 

*Aceasta este doar o propunere de rezolvare a testului de antrenament. Ea poate fi utilizată ca reper în abordarea cerințelor. Menționăm încă de la început că scopul acestui material este de a ajuta elevii de clasa a VIII-a să se verifice, Suntem deschiși la discuții pe Facebook, unde putem discuta diverse aspecte legate de acest examen. Așteptăm un feedback din partea dumneavoastră pe pagina noastră de Facebook. Vă mulțumim pentru timpul acordat și sperăm să fim un sprijin pentru dragii noștri elevi.

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dacă ți-a plăcut rezolvarea testului de antrenament, te-ar putea interesa și:

Punctul ca semn de punctuație și ortografie (.)

Autori români: locul natal al celor mai importanți scriitori (15 întrebări)

Pseudonime literare: recunoști numele real al autorului?

Cum se numesc locuitorii din…? Test de 25 de întrebări cu demonime

Care este forma corectă a cuvântului din imagine? (test online de 30 de întrebări)