Ce este personajul literar? Cum ar trebui abordat într-un eseu? Ce rol are acesta?
Acestea sunt doar câteva dintr-o suită de întrebări posibile, atunci când ne întâlnim cu acest concept. Personajul reprezintă o instanță / o entitate a textului narativ literar care are ca scop transmiterea (în manieră indirectă, evident) a concepției auctoriale cititorului. Reținem, în primul rând, că personajul este o existență, o “ființă” care apare exclusiv în textele literare, nu în cele nonliterare. Vom numi actanții textului nonliterar participanți ai acțiunii. 
Clasificarea personajelor poate fi făcută din mai multe puncte de vedere; în principiu, le clasificăm după: numărul indivizilor, după frecvența cu care participă la acțiune în textul/fragmentul propriu-zis și după tipologia lor (raportul cu realitatea).
În funcție de numărul indivizilor care alcătuiesc personajul, putem discuta despre:
personaje individuale: o singură persoană, o singură ființă (de exemplu: Prâslea, Făt-Frumos, Spânul, Alexandru Lăpușneanul, Ion, Otilia etc..)
personaje colective – acestea sunt constituite din mai multe ființe la un loc, dar care acțiunează ca o singură entitate: mulțimea de țărani, armata, elevii dintr-o clasă etc..
Desigur că nu putem omite nici clasificarea după frecvența (și importanța) personajelor în acțiunea propriu-zisă; din acest punct de vedere, avem o clasificare standard, cu care suntem deja obișnuiți:
–personajul principal (numit și protagonist) este cel care participă la toate episoadele acțiunii; în jurul acestuia oscilează evenimentele și el reprezintă un reper-cheie în intriga textului. Aceste personaje sunt cele mai importante în texte, ele neputând lipsi.
–personajul secundar este cel care participă la cel puțin două episoade ale acțiunii (dar nu la toate, evident); aceste personaje sunt, de asemenea, importante pentru că, de regulă, au o relație directă cu personajele principale.
–personajul episodic: recunoaștem încă din denumire faptul că acesta apare într-un singur episod al acțiunii; are frecvența cea mai redusă, dar poate fi, la fel de bine, de o importanță majoră atunci când vorbim despre evenimentele desfășurate.
–personajele figurante (întâlnite adesea cu denumirea de figuranți) sunt personajele care nu participă efectiv la acțiune, dar care sunt menționate de celelalte personaje sau de către narator și care au legătură cu anumite evenimente ale textului prezent. De multe ori acestea pot ocupa un rol important în derularea acțiunii.
Tot aici aș vrea să expun și termenul de antagonist: a nu se confunda neapărat cu personajul negativ. Antagonistul reprezintă un personaj care se opune, care intră în conflict cu personajul principal, de regulă. Dacă personajul principal poate fi considerat personaj pozitiv, atunci antagonistul reprezintă un personaj negativ. Dacă, deși asta se întâlnește destul de rar, personajul principal poate fi caracterizat drept personaj negativ, atunci antagonistul este un personaj pozitiv. Reținem faptul că antagonist vine de la “anti-” și înseamnă contra, împotriva.
Dacă vorbim de texte literare, unde Binele și Răul pot fi delimitate cu ușurință: basmele, baladele și alte texte narative, atunci putem avea o clasificare a personajelor în funcție de “tabăra” în care acestea se încadrează. Astfel că avem:
–personaje pozitive: personajele asociate Binelui – corecte, morale și care prezintă o serie de calități;
–personaje negative: personaje asociate Răului – imorale, rele și care prezintă, de regulă, o suită de defecte umane;
O ultimă clasificare pe care aș dori să o expun aici este aceea a tipologiei personajelor în raport cu realitatea propriu-zisă. Cuvântul-cheie de la care vom porni este verosimilitatea. Care este raportul dintre un personaj și realitatea imediată? Există șanse ca acest personaj să poata fi identificat cu o persoană reală? Desigur că putem doar presupune aceste lucruri, nu putem avea o garanție asupra lor, mai ales că, după cum observăm, parcurgând mai multe texte literare, foarte multe personaje prezintă caracteristici tipice: pot avea o calitate sau un defect ieșit din comun – lucruri pe care cu greu le vom identifica la o persoană în viața de zi cu zi. Haideți să vedem, din acest punct de vedere, ce fel de personaje avem:
–personajul real: este cel care prezintă caracteristici verosimile (credibile, în raport cu realitatea imediată);
–personajul fabulos: cel pe care îl găsim în texte care prezintă acțiuni cu caracter supranatural (de exemplu: basmele, textele SF); aceste personaje prezintă caracteristici atipice (de exemplu: capacitatea de a zbura a ființelor care în mod normal nu o pot face – oameni, cai, capacitatea de a vorbi a unor necuvântătoare: cai, câini, pisici, obiecte propriu-zise etc.).
–personajul alegoric: spre deosebire de personajele fabuloase, personajele alegorice, chiar dacă dau dovadă uneori de capacități atipice, ele reprezintă, de fapt, trăsături de caracter umane. Alegoria se regășește mai ales în fabule sau parabole și reprezintă procedeul prin care sunt reprezentate idei, concepții generale prin intermediul unor reprezentanți atipici; spre exemplu vulpea dintr-o fabulă poate reprezenta viclenia, leul poate reprezenta trufia omenească, măgarul poate reprezenta omul supus, docil – exemplele, desigur, pot continua.
Vor preciza, în final, că există și alte criterii de clasificare a personajelor. Cele mai sus expuse sunt doar câteva dintre reperele pe care le respectăm în conceperea unui eseu. Personajele pot fi clasificate după complexitatea lor, după curentul literar în care pot fi încadrate atât ele, cât și operele respective. La fel de bine, putem clasifica persoanjele chiar și după felul în care evoluează pe parcursul acțiunii.
Dacă vrei să citești mai mult și vrei să vezi cum se face o caracterizare de personaj, poți accesa articolul de mai jos, unde am descris ce elemente trebuie să conțină un astfel de eseu (o astfel de compunere):
Caracterizarea personajului literar pas cu pas
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: