Pentru astăzi ți-am pregătit un alt text interesant. Am extras capitolul O medalie bine meritată din cunoscuta carte a lui Edmondo de Amicis, Cuore, inimă de copil. Citește cu atenție fragmentul, iar mai apoi răspunde întrebărilor de mai jos.
Inspectorul școlar a venit azi dimineață la școală, ca să împartă medaliile. E un domn bătrân, cu barba albă și îmbrăcat în negru. El intră în clasă la noi cu directorul, puțin mai înainte de a se suna pentru ieșire și se așează lângă profesor.
Puse câteva întrebări, apoi dete prima medalie lui Derossi și, înainte de a o oferi pe a doua, vorbi ceva cu profesorul și cu directorul.
Fiecare ne întrebam: cine o să primească a doua medalie? Inspectorul, uitându-se la noi, zise ridicând glasul: medalia a doua a fost meritată săptămâna aceasta de școlarul Petre Precossi, pentru purtarea bună și pentru silința la învățătură.
Toți ne uitarăm cu bucurie la bietul Precossi. El se sculă de la locul lui așa de tulburat, încât nici nu mai știa unde este.
— Vino aici! îi zise inspectorul.
Precossi ieși din bancă și se duse lângă catedră. Inspectorul se uită cu atenție la micul lui obraz, galben ca ceara, la trupușorul lui îmbrăcat în niște haine prea lungi și prea largi pentru el, la ochișorii lui triști a căror privire nu cuteza să se ridice spre el, dar în care se citea o lungă poveste de suferințe; apoi îi zise cu vocea plină, punându-i medalia de piept:
— Precossi, îți dau medalia; nimeni nu e mai vrednic să o poarte decât tine! Nu ți-o dau numai pentru inteligența și hărnicia ta, ci ți-o dau și pentru curajul tău, pentru inima ta de copil bun. Nu e așa? adăugă el, adresându-se către noi, că o merită și pentru aceasta?
— Da, da! răspunserăm noi, toți deodată.
Precossi făcu o mișcare cu gâtul, ca și cum ar fi înghițit ceva și întoarse către noi cu o privire blândă în care se zărea cea mai adâncă mulțumire.
— Du-te bunul meu copil! îi spuse inspectorul, Dumnezeu să te țină!
Clopoțelul sună de ieșire. Abia ajunserăm în sală, când l-m văzut în pragul ușii pe tatăl lui Precossi, palid ca de obicei, cu chipul tulburat, cu părul ciufulit și lăsat pe ochi, cu căciula într-o parte și clătinându-se pe picioare.
Profesorul îl zări și spuse câteva cuvinte încet inspectorului. Acesta căută în grabă pe Precossi și luându-l de mână îl duse la tatăl său. Băiatul tremura ca frunza de frică ce-i era.
Directorul și profesorul se apropiară și ei; mulți băieți îi urmară.
— Dumneata ești tatăl acestui băiat? întrebă inspectorul pe fierar cu o voce veselă, ca și cum ar fi vorbit cu un cunoscut și, fără să aștepte răspunsul, adăugase:
— Mă bucur cu dumneata! Uită-te, a câștigat medalia a doua și știi că sunt cincizeci și patru de băieți în clasa lui! El a meritat-o pentru silință la învățătură și purtare bună! Este un băiat inteligent și plin de zel. Prin blândețea sa își câștigă iubirea tuturor: are să ajungă departe, îți spun eu; poți să te mândrești cu el!
Fierarul îl asculta și se uita la el cu gura căscată, apoi se uita la director și în urmă la fiul său, care stătea dinaintea lor cu ochii plecați și tremurând. Părea că înțelege pentru întâia oară toate suferințele sărmanului băiat și toată bunătatea, toată statornicia eroică a lui, cu care le răbdase. Deodată se zări pe chipul său o uimire, apoi o durere adâncă și, în fine, o duioșie dulce și tristă; el apucă repede capul copilului său, îl sărută pe frunte și-l strânse la piept.
Noi trecurăm toți pe dinainte. Eu poftii pe Precossi să vină joi la mine cu Garrone și cu Crossi; ceilalți îl salutară; unul îl mângâia, altul punea mâna pe medalia lui, fiecare îi spunea câte ceva.
Tatăl ne privea nedumerit, strângând mereu la piept pe fiul său; acesta plângea de bucurie.
(O medalie bine meritată, Edmondo de Amicis)
Întrebări pe baza textului
Link către canalul nostru de YouTube:
Dă-ne un like peFACEBOOK(click):)!
Vezi și: