Moromeții de Marin Preda
Literatura a fost întotdeauna raportată la contextul socio-politic al vremii: cum de altfel, prin literatură putem vedea o reflectare a realității, mai mult sau mai puțin fidelă – influențată, evident, de viziunea inedită a autorului, nu e de mirare că tendințele vor fi resimțite și aici. Dacă ne referim la perioada de după Al Doilea Război Mondial, trebuie să ținem cont de câteva aspecte deosebit de importante: prezența armatei roșii, instalarea unui regim totalitar, cenzura exprimării libere, naționalizarea etc..
Primii ani ai proletcultismului au fost caracterizați de apariția a câteva texte ilizibile astăzi, compromise – redactate conform puterii, pe linia dogmatică realist-socialistă, sub presiunea unei cenzuri totalitare.
Romanul Moromeții de Marin Preda apare în 1955: prima reușită a genului epic în deceniul al VI-lea va anunța o serie de opere valoroase care se vor afirma ceva mai târziu (1960-1980): scriitori precum Nicolae Breban, Augustin Buzura, George Bălăiță se vor face remarcați în această perioadă.
Moromeții de Marin Preda a fost anticipat de proza scurtă din volumul de debut al autorului: Întâlnirea din pământuri (1948), precum și de alte nuvele: Dimineață de iarnă, O adunare liniștită, În ceată – unde se regăsesc personaje și întâmplări care vor fi regăsite în romanul Moromeții. Volumul al II-lea va apărea la 12 ani distanță, în 1967.
Romanul expne destrămarea simbolică a gospodăriei țărănești românești raportându-se la o familie de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
Titlul Moromeții așază familia în centrul romanului, însă evoluția și criza familiei sunt simbolice pentru schimbările majore ale satului tradițional al vremii: este vorba despre destrămarea unei întregi mentalități, unde familia Moromete reprezintă, de facto, o metonimie a întregului univers arhaic.
O altă temă abordată în roman este curgerea iremediabilă a timpului: timpul nerăbdător: „timpul nu mai avea răbdare cu oamenii”. Chiar dacă la începutul romanului, timpul se desfășoară lent, acesta accelerează treptat, creând un efect dinamic la nivel macrotextual.
Perspectiva narativă este una heterodiegetică: narator omniscient, omniprezent, omnipotent – detașat afectiv de întâmplările și personajele acțiunii. Aceasta este completată de prezența personajelor-reflector: Ilie Moromete în primul volum și Niculae în volumul II. Efectul este limitarea omniscienței și amplificarea autenticității romanului.
Vorbim despre un triplu conflict care va destrăma familia tradițională, în Moromeții. O primă tensiune conflictuală se va manifesta ăntre tată (Ilie Moromete) și cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Nilă, Paraschiv și Achim. Acest conflict este potențat și de sora sa Guica, care, amestecându-se, îi va influența pe cei trei și îi va ajuta să uneltească și să plece la București cu animanele tatălui lor.
Cel de-al doilea conflict este între Ilie Moromete și soția sa, Catrina. Întrucât acesta vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, îi promite acesteia trecerea casei pe numele ei, însă amână acest lucru. Nemulțumită, îl va părăsi, într-un final oe Moromete, după ce află de propunerea făcută fiilor lui, la Buurești.
Al treilea conflict care conduce spre destrămarea familiei este cel dintre Ilie Moromete și sora sa, poreclită Guica. Guica și-ar fi dorit ca Moromete să rămână văduv, iar ea să rămână în casa fratelui, să se ocupe de gospodărie ș de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că Moromete s-a căsătorit a doua oară, cu Catrina, a înfuriat-o pe Guica, iar aceasta îi va influența pe cei trei fii ai lui Ilie.
Un alt conflict – secundar – este cel dintre Ilie și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorea să meargă la școală, în vreme ce tatăl său îl tratează ironic: „altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem”. Pentru a-și îndeplini dorința de a studia, băiatul se va îndepărta ușor-ușor de familie. În volumul al doilea, acest conflict va deveni unul principal – asta pentru că volumul al II-lea reprezintă, mai degrabă, lupta dintre două mentalități diferite: adaptarea versus dezaprobarea noului regim.
Fresca socială a deceniilor IV-VI surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diverse tipare sociale, tipuri umane sau teme înfățișate, impunând o tipologie nouă. În centrul romanului stă familia Moromeților, axul acesteia fiind Ilie Moromete, personaj cu un destin simbolic pentru satul tradițional. Vorbim despre un erou exponențial, prototip al țăranului patriarhal, al cărui destin reprezintă moartea unei lumi. Drama paternității se grefează pe contextul socio-istoric care aduce schimbarea ordinii cunoscute. Banul devine noua valoare, înlocuind-o pe cea tradițională, pământul și impunând un nou mod de viață.
Paraschiv, Nilă și Achim sunt refractari la modul de existență oferit de tatăl lor: reprezintă categoria țăranilor dezrădăcinați. Comportamentul lor față de tată, atunci când se întâlnesc în București în volumul al II-lea exprimă o imagine grotescă, a vieții visate la oraș.
Monologul este semnficativ în ansamblul romanului: atitudinea lui Ilie Moromete este critică față de noua societate, care se întemeiază pseudo-utopic și își trage seva prin anihilarea lentă a unei clase sociale, țărănimea: distrugerea unei civilizații și a unui cod străvechi de comportaent și înțelepciune. Ilie Moromete este numit de Nicolae Manolescu “cel din urmă țăran”: acesta nu acceptă nici în ultima clipă ideea că rostul său în lume a fost greșit și că trebuie să dispară. Este ilustrativ monologul adresat unui personaj imaginar “Bâznae”, în timp ce, pe ploaie, Moromete sapă un șanț în jurul șirei de paie din grădină pentru ca apa să se scurgă.
Că tu vii și-mi spui că noi suntem ultimii țărani pe lume și că trebuie să dispărem…Și de ce crezi că n-ai fi tu ultimul prost de pe lume și că mai degrabă tu ar trebui să dispar, nu eu?[…]
Măcar, zise Moromete mai departe, eu am tot făcut ceva, am crescut șase copii și le-am ținut pământul până în momentul de față – că n-au vrut să-l muncească, ce să le fac eu, toată viața le-am spus și i-am învățat – dar pe tine să te vedem dacă ești în stare cel puțin de-atât! […] Ce-i înveți, fiindcă unui copul chiar dacă nu-i intră în cap cât e mic, când e mare își aduce aminte. […] Or să-și șteargă picioarele pe tine, că n-ai știut să faci din ei oameni…
O secvență reprezentativă pentru tematica și viziunea despre lume în Moromeții de Marin Preda o presupune scena cinei, considerată de Ovid Crohmălniceanu „prima schiță a psihologiei Moromeților”. Descrierea se realizează lent, prn acumularea detaliilor. Astfel, este surprinsă ierahia și, totodată, sunt revelate relațiile intrafamiliale: Moromete domină familia, aflându-se „parcă deasupra tuturor”. Cei trei fii din fosta căsătorie sunt îndreptați spre poartă, semn că ar fi pregătiți oricând să plece, iar Catrina stătea aproape de cei mici, departe de cei tre fii mai mari.
Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, […] stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita, copii făcuți cu Moromete. […]
Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul copiilor crescuse.
Un alt episod relevant pentru tema și viziunea romanului Moromeții este cel al tăierii salcâmului. Pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi, Ilie decide să taie acest salcâm; tăierea sa duminica în zori, în timp ce se ținea slujba la biserică, iar femeile își plângeau morții în cimitir reprezintă destrămarea familiei. Odată distrus, acest arbore sacru, acest axis mundi, lumea Moromeților începe a cădea.
Se pare că nimeni nu înțelegea că hotărându-se în sfârșit plecarea lui Achim la București însemna că trebuie să li se facă celor trei pe plac până la capăt, să nu se mai atingă nimeni de oi și cum altceva n-aveau ce vinde, salcâmul trebuia tăiat. Mai ciudat era că nici cei trei în cauză nu înțelegeau; încât răspunsul lui Moromete că a tăiat salcâmul «să se mire proștii» nu era o batjocură întâmplătoare la adresa fiilor.
În concluzie, Moromeții este un roman al deruralizării satului. Criza adusă de noua ordine socială se reflectă în criza valorilor morale. Moromeții reprezintă romanul trecerii de la lumea arhaică, la cea nouă, surprinzând, prin intermediul unui țăran-filozof o amplă analiză a instalării haosului și a pierderii valorilor autohtone. Eugen Simion notează:
Din romanul unui destin, Moromeții devine romanul unei colectivități (satul) și al unei civilizații sancționate de istorie.
Rezolvă și testul despre Moromeții! Mult succes!
Ți-a plăcut testul nostru despre Moromeții? Așteptăm un feedback pe pagina noastră de Facebook!
Fimul după Moromeții poate fi văzut aici:
Moromeții I:
Moromeții II îl puteți viziona pe HBO Go sau pe Netflix!
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: