Te așteaptă o nouă serie de locuțiuni și expresii cu termenul „foc”. Rezolvă MINITESTUL de mai jos pentru a vedea cât de bine te descurci.
Expresii și locuțiuni cu termenul „foc”
- a arunca paie pe foc – a agrava, a înrăutăți, a întărâta și mai mult; locuțiuni
În loc să rezolvi conflictul, arunci paie pe foc.
- a (-și) băga mâna în foc – a-și lua orice răspundere pentru cineva sau pentru ceva, a garanta pe faptele cuiva;
Bag mâna în foc că lucrurile vor reveni la normal.
- a se juca cu focul – a trata ușor un lucru primejdios, o problemă gravă;
Nu te juca cu focul, e o situație riscantă.
- de mama focului – grozav, strajnic, foarte tare;
A țipat de mama focului la plecare.
- a se face foc și pară – a se supăra, a se înfuria, a se mânia foarte tare;
S-a făcut foc și pară pentru că nu a fost invitat la petrecere.
- foc de paie – entuziasm, sentiment, pasiune de scurtă durată;
Are foc de paie pentru noile jucării.
- a lua foc – a se înfierbânta, a se aprinde;
A luat foc la auzul zvonului.
- a sta ca pe foc – a fi nerăbdător și neliniștit, a fi grăbit să plece;
Stă ca pe foc înainte de examen.
- a trece prin foc – a înfrunta orice primejdie pentru atingerea unui scop;
Trece prin foc numai pentru a ajunge medic.
- a-și vărsa focul – a-și manifesta supărarea, furia, mânia față de cineva, a-și destăinui amărăciunea sau durerea;
Și-a vărsat focul de față cu directorul.
- a-și da foc la valiză – a-și face singur rău;
Și-a dat foc la valiză fără să se gândescă la consecințe;
- a-i lua gura foc – a avea o senzație de usturime după consumarea de alimente condimentate;
I-a luat gura foc după ce a gustat din ardeiul iute.
- a pune pe cineva pe foc – a insista ca cineva să facă repede un anumit lucru;
M-ai pus pe foc doar pentru a nu ăierde trenul.
- a trece prin foc și sabie – a distruge complet cu forța;
Trece prin foc și sabie tot ce-i vine în cale.
- cu foc – cu înflăcărare, cu înfocare;
Joacă cu foc în fața tuturor.
- a avea un foc la inimă – a suferi;
Are un foc la inimă de câteva zile.
- a împușca doi iepuri dintr-un foc – a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.
Nu m-aș fi gândit că reușesc astăzi să împusc doi iepuri dintr-un foc.
Expresii și locuțiuni cu termenul „foc”
Link către canalul nostru de YouTube:
Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!
Vezi și: