Enigma Otiliei de George Călinescu

 

 

 

Romanul românesc își atinge piscul maturizării abia în perioada interbelică: putem vorbi despre texte precum Ion de Liviu Rebreanu, Baltagul lui Mihail Sadoveanu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a lui Camil Petrescu ori despre Enigma Otiliei a lui George Călinescu. Acestea sunt doar câteva dintre romanele reprezentative ale acestei perioade – relevante în dezvoltarea literaturii românești de secol XX.

Credit îi vom oferi, în primul rând, teoreticianului Eugen Lovinescu; grație activității sale, a reveistei Sburătorul și a teoriei sincronismului, literatura română s-a mobilizat repede și s-a adaptat la marea literatură universală.

Apariția  romanului Ion de Liviu Rebreanu avea să schimbe regulile jocului și să trezească interesul pentru proza de mari dimensiuni – puțin dezvoltată până înainte de 1920. Proustianismul adus de Camil Petrescu, marcat prin publicarea romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război deschide o nouă direcție: a romanului modern subiectiv: mulți scriitori vor fi influențați de această direcție, a romanului la persoana I.

În sfârșit, George Călinescu, în primul rând notoriu pentru activitatea sa de critic literar (vezi Istoria literaturii române de la origini până în prezent) va respinge direcția proustiană, optând pentru romanul realist obiectiv balzacian.

Romanul Enigma Otiliei este al doilea dintre cele patru scrise de George Călinescu: Cartea nunții (1933), Enigma Otiliei (1938), Bietul Ioanide (1953), Scrinul negru (1960); Romanul depășește tiparul balzacian – după cum observă Nicolae Manolescu – `”un balzacianism fără Balzac”: un balzacianism polemic urmărind o îmbinare între formula “totalizatoare și mecanic cuzalistă a lui Balzac” și “structurile sociale și mentale ale unei lumi risipite și individualiste”.

Din punct de vedere tematic, textul lui Călinescu se va concentra în jurul elementului citadin: vorbim despre o frescă socială a burgheziei bucureștene de la începutul secoului al XX-lea. În fond, este urmărită și evoluția /  maturizarea tânărului Felix Sima care, înainte de a-și forma o carieră, cunoaște experiența iubirii și a relațiilor familiale – putem vorbi, astfel, și despre un caracter de bildungsroman al operei. Ca motive, întrucât vorbim despre un roman realist-balzacian, putem menționa moștenirea și paternitatea.

 

Perspectiva narativă din Enigma Otiliei este obiectivă: avem de-a face cu o proză realist-obiectivă, unde narațiunea se realizează la persoana a III-a, cu focalizare zero.  Viziunea “dindărăt” presupune un narator detașat, obiectiv, sobru: omniprezent, omniscient și omnipotent: acesta își cunoaște personajele și poate anticipa acțiunea, urmărind evoluția acestora și punându-le în situații-limită.

 

În ceea ce privește titlul romanului (Enigma Otiliei) – inițial Părinții Otiliei – sugera ideea balzaciană a paternității: întrucât fiecare personaj ocupă un rol decisiv pentru soarta orfanei Otilia Mărculescu – asemenea unor “părinți”. Din motive editoriale, autorul va schimba titlul, subliniind, astfel aspectul modern al operei: viziunea poliedrică, pluriperspectiviste – prin care este caracterizată eroina romanului.

Din punct de vedere compozițional, romanul se alcătuiește din 20 de capitole – fiind construit pe mai multe planuri narative care urmăresc destinul mai multor personaje: destinul Otiliei, evoluția lui Felix Sima, clanul Tulea, Stănică Rațiu etc.. Un plan urmărește eforturile clanului Tulea de a pune mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu, un altul prezintă destinul tânărului student, Felix Sima și iubirea pentru Otilia Mărculescu, iar planurile secundare vor aduce complexitate frescei sociale citadine.

Simetria compozițională se realizează prin descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu atât în incipit, cât și în finalul operei:

 

Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mină într-alta. Strada era pustie şi întunecată şi, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure. Într-adevăr, toate curţile şi mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobşte curţile marelui sat ce era atunci Capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, şi numai întunecarea şi reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de arbori se mişcau pe cer.

[…]

Dinadins, într-o duminică, o luă pe strada Antim. Prefacerile nu schimbase cu totul caracterul străzii. Casa lui moș Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ținută cu un lanș, și curtea toată năpădită de scaieți. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru ferestre din față, de o înălțime absurdă, înălțau rozetele
lor gotice prăfuite, iar marea ușă gotică avea geamurile plesnite. Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână și trăsese de schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă a lui moș Costache apare la ușă și vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche:
„Aici nu stă nimeni!“

 

Intriga se constiuie pe două planuri care se întrepătrund: pe de-o parte putem vorbi despre istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de altă parte, este urmărită evoluția tânărului Felix. Lupta pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu scoate în evidență câteva efecte ale avariției pe plan moral: bătrânul avar, proprietar de imobile, restaurante, acțiuni, nutrește iluzia longevivității și nu asigură în niciun fel viitorul fiicei adoptive (Otilia). Deși bătrânul își iubește fiica, caracterul avar este mult prea pregnant. Cu toate acestea, Stănică Rațiu este cel care reușește să obțină aceste averi.

 

Alături de avariție, parvenitism și lăcomie, sunt observate și alte aspecte ale vieții burgheze: relația dintre părinți și copii, relația dintre soți: Aurica, fata bătrână, are obsesia mariajului, Titi se tulbură erotic și trăiește o scurtă experiență matrimonială, Stănică Rațiu se căsătorește cu Olimpia pentru zestrea niciodată primită de la părinți. În clanul Tulea, rolurile sunt inversate: femeia conduce autoritar, Simion brodează, iar mai târziu va fi abandonat în ospiciu.

Planul formării lui Felix Sima urmărește experiențele tânărului student la medicină: este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, întrucât cariera este mai importantă pentru el decât viața amoroasă. După moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia alege să-i ofere libertate lui Felix, căsătorindu-se cu Pascalopol și lăsându-l pe tânăr să-și urmeze cariera. Pascolopol îi va oferi tinerei libertatea, iar, în final, Otilia se va căsători cu un conte exotic: Otilia rămâne, astfel, pentru Pascalopol, o enigmă.

 

Un alt aspect prin care se individualizează acest roman se referă la caracterizarea personajului feminin: vorbim despre reflectarea poliedrică (din mai multe unghiuri): conștiința celorlalte personaje conferă o perspectivă amplă, fiecare personaj caracterizând-o pe tânără din propriile considerente. Pentru Costache Giurgiuveanu, ea este “fe-fetița” cuminte și iubitoare, pentru Felix, este “admirabilă” și “superioară”. Pascalopol o vede ca pe o femeie capricioasă “cu un temperament de artistă”. În opinia Aglaei Tulea, Otilia este “o dezmățată, o stricată”. Stănică susține că Otilia este: “o fată deșteaptă”, pragmatică, iar Aurica o vede ca pe o rivală în căsătorie.

 

În concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin: expunerea critică a unor aspecte ale societății burgheze bucureștene de secol CC, motivul paternității și al moștenirii, realizarea unor tipologii caracterologice, perspectiva narativă obiectivă: omnisciență, omnipotență și omniprezență. Spiritul critic și polemic depășesc romanul realist clasic prin elemente de modernitate: amgiguizarea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne de caracterizare: vestimentație, structură arhitectonică specific balzaciană, viziune poliedrică. Pompiliu Constantinescu notează:

„Emancipat de sociologie, romanul românesc va intra în categoria universală, prin autonomia internă a personagiilor.”

Rezolvă și testul de mai jos despre Enigma Otiliei! Mult succes!

Cum ți s-a părut testul despre Enigma Otiliei? Lasă-ne un feedback pe pagina noastră de Facebook!

 

De asemenea, ecranizarea după romanul Enigma Otiliei poate fi văzută în clipul de mai jos!

*Filumul nu se numește Enigma Otiliei, ci Felix și Otilia (1972)

„Testament” de Tudor Arghezi: particularități de construcție ale unui text poetic interbelic

FIGURI DE STIL – JOC

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Manualul digital Vox Valachorum: aici

 

Please Login to Comment.