Diftongul, triftongul și hiatul

diftongul, triftongul, hiatul

Avem nevoie și de puțină fonetică la examen. Din acest motiv ne vom concentra atenția asupra a ceea ce înseamnă diftong, triftong și hiat.

 

Diftongul, triftongul și hiatul reprezintă combinații de timbre vocalice (sunete vocalice). Pentru a putea vorbi de acestea trebuie să fim capabili să  despărțim cuvintele în silabe și să recunoaștem foarte bine vocalele, semivocalele și consoanele.

 

Diftongul presupune combinarea a două timbre vocalice inegale, în care unul este vocală și celălalt este semivocală, rostite în aceeași silabă. Ei sunt clasificați în funcție de poziția pe care o ocupă vocala:

  • diftongi ascendenți/urcători – semivocala este la începutul diftongului: iarbă (diftongul ia, i-Sv, a-V), stea (diftongul ea, e-Sv, a-V), știucă (diftongul iu, i-SV, u-V);
  • diftongi descendenți/coborâtori – vocala este la începutul diftongului: flăcău (diftongul ău, ă-V, u-Sv), doină (diftongul oi, o-V, i-Sv), cuib (diftongul ui, u-V, i-Sv).

Observație: Simivocalele e și o pot forma doar diftongi ascendenți, i și u pot forma atât diftongi ascendenți, cât și diftongi descendenți.

Există situații în care se formează diftongi ca rezultat al învecinării a două cuvinte care aparțin aceleiași construcții sintactice, numiți diftongi sintactici: acestai, team, spunândui.

Triftongul presupune combinarea a trei timbre vocalice (două semivocale și o vocală) în aceiași silabă. Există două tipuri:

  • triftongi progresivi (ascendenți) – Sv + Sv + V: creioane (triftongul ioa, i, o-Sv, a-V), pleoapă (triftongul eoa, e, o-Sv, a-V), duioasă (triftongul ioa, i, o-Sv, a-V);
  • triftongi centrați – Sv + V + Sv: leoaică (triftong eoa, o-Sv, a-V, i-Sv), voiau (triftongul iau, i-Sv, a-V, u-Sv), maiou (triftongul iou, i-Sv, o-V, u-Sv).

 

Hiatul (lat. hiatus – „fisură”) presupune întâlnirea în același cuvânt sau în cuvinte diferite (V + V) a două vocale care fac parte din silabe diferite. Hiatul implică rostirea cu o anumită pauză  între ele a două vocale alăturate. El poate fi construit din vocale identice sau din vocale diferite:

  • Hiatul format din vocale identice: a – a: supraalimentat, supraaglomerat, e – e: idee, neefectuat, i – i: viitor, ființă, o – o: alcool, zoologie; u – u: continuu, perpetuu.
  • Hiatul format din vocale diferite: a – e: aer, aeroport, o – e: poezie, boem, ă – u: căpcăun, păun, o -a:, coagula etc..

Observație: Nu există hiat dacă la stânga sau la dreapta tăieturii silabice se află un grup vocalic de tip diftong sau triftong. În exemplele următoare nu se identifică hiatul: vioară (diftongul oa, unde o-Sv și a-V), mieuna (ditongul iu, unde i-Sv și e-V), neaua (diftongul ea, unde e Sv și a-V și ua, unde u-Sv și a-V)

Diftongul, triftongul și hiatul

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF

Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)

„Oricine” sau „orcine”? Cum e corect?

„Uite” sau „uită-te”? Cum le utilizezi corect?

„Decât” sau „de cât”? Cum le folosim corect?

Diftongul, triftongul și hiatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat