„Bazine” sau „bazinuri”? Care este pluralul corect?

bazine sau bazinuri vox valachorum

Astăzi vorbim despre un alt substantiv interesant: „bazin”. Întrebarea la care vom încerca să răspundem este: care este pluralul corect al acestui substantiv: „bazinuri” sau „bazine”? Ambele forme circulă în comunicarea orală, dar trebuie să verificăm totuși care este cea corectă.

 

Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția a III-a, din 2021), singura formă de plural corectă este cea cu „e”, bazine:

 

 

DOOM3

bazin s. n.pl. bazine

 

 

 

 

Pentru dezambiguizare, vom vedea ce sensuri are acest substantiv. Pentru aceasta, vom verifica articolul de dicționar oferit de Dicționarul Explicativ al Limbii Române:

 

BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni, construit din metal, din piatră, din ciment etc. ♦ Rezervor de apă amenajat pentru înot sau pentru sporturile care se practică în apă. 2. (Și în sintagma bazin hidrografic) Regiune din care un râu, un fluviu, un lac sau o mare își adună apele. ♦ Regiune delimitată de albiile tuturor afluenților unui râu sau ai unui fluviu. ◊ Bazin portuar = parte a unui port, special amenajată pentru staționarea vaselor (în vederea încărcării și descărcării lor). ♦ Regiune geografică bogată în zăcăminte de minereuri, în special de cărbuni. 3. (Anat.) Cavitate situată în partea inferioară a abdomenului și constituită din oasele iliace; pelvis. – Din fr. bassin.

 

Indiferent de sensul pe care îl are, vom avea o singură formă de plural. Nu avem de a face, așadar, cu un caz de omonimie parțială. Pe lângă sensul de rezervor de apă, acest substantiv poate defini și o regiune din care un râu, un lac sau o mare își adună apele. De asemenea, se poate referi la o parte a unui port, amenajată special pentru staționarea navelor. În anatomie, acest termen desemnează partea inferioară a abdomenului.

 

În concluzie:

Corect: bazine

Greșit: bazinuri

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF

Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)

„Elice” sau „elici”? Care este pluralul corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

Selectează enunțul corect! (Exercițiul 8 de la Evaluarea Națională): 50 de întrebări

„Bazine” sau „bazinuri”? Care este pluralul corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus