Cazurile în care se utilizează apostroful nu sunt foarte multe în limba română, dar cu toate acestea este necesar să cunoaștem întrebuințarea lui scrisă în diverse contexte de comunicare.
Apostroful este un semn exclusiv ortografic, asemănător unei virgule răsturnate atașat cuvântului în partea superioară a rândului imaginar. El marchează, de obicei, absența unor caractere/sunete, fiind reprezentat astfel: [ ‘ ]. Apostroful poate fi așezat atât la începutul sau în interiorul unui cuvânt, cât și la finele lui.
Vom oferi câteva exemple:
- la începutul cuvintelor: ‘naltă (pentru înaltă), ‘neața (pentru dimineața);
- în corpul cuvintelor: dom’le (pentru domnule), sal’ltare (pentru salutare);
- la sfârșitul cuvintelor: pân‘ (pentru până), făr’ (pentru fără), las’ (pentru lasă).
În cele ce urmează vom enumera situațiile în care este necesar să utilizăm apostroful pentru o scriere corectă în limba română:
- notarea anilor calenadaristici: anii ’80, anii ‘920;
- căderea accidentală a unui sunet din vorbire (apocopă, sinereză, sincopă): cân’va, numa’, vin’;
- păstrarea unor substantive proprii străine: L’Oréal Paris, O’Neill;
- conservarea unor substantive comune care nu s-au adaptat în limba română: (five o’clock);
- utilizat în componența stilului beletristic: în proză și teatru limbajul personajelor reprezintă un mod de caracterizare, iar în poezie, apostroful ajută la meținerea prozodiei (O, vin’, al nopții mele domn – M. Eminescu).
Deseori apostroful poate fi confundat cu cratima. Diferența dintre cele două constă în căderea sunetelor în funcție de categoria din care fac parte. Dacă este vorba de căderea unei vocale finale, urmată de un cuvânt care începe cu vocală se folosește cratima (D-ale carnavalului), iar dacă cuvântul precedat are consoană ca literă inițială vom utilia apostroful (mam’mare).
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: