Mai multe forme de plural (+test online)

mai multe forme de plural

Mai multe forme de plural? Toate corecte?

În cele ce urmează, vom expune o listă a câtorva substantive care au mai multe forme de plural. Știai că este corect atât „capuri”, cât și „capi” sau „capete”? Bineînțeles că acestea vor avea sensuri diferite, iar în articolul prezent, vom da astfel de exemple, la care nici nu te-ai fi gândit.

 

 

CAP – poate avea ca forme de plural:

  • capete (organul anatomic): De aici se văd capetele oilor pe deal!
  • capi (lideri): Au fost chemații cu toții, în frunte cu capii lor.
  • capuri (parte de uscat care înaintează în mare / promontoriu): Unul dintre cele mai cunoscute capuri este Capul Bunei Speranțe din Africa.

 

CORN – poate avea ca forme de plural:

  • coarne (extensie osoasă pe capetele unor animale): Uite ce coarne mari are cerbul!
  • corni (instrument muzical): Chemați-i și pe cei cu corni în fanfară!
  • cornuri (produs de panificație): Îți cumperi două cornuri cu ciocolată și ești sătul!

 

OCHI –  poate avea ca forme de plural:

  • ochi (organ al văzului):  Ai ochi frumoși!
  • ochiuri (ouă prăjite, vârtej de apă): Ți-au ieșit bine ochiurile!

BANDĂ – are ca forme de plural:

  • benzi (fâșie dreaptă dintr-un material, rola utilizată în casete, șir de imagini): Așază aici niște benzi de hârtie!
  • bande (trupă de răufăcători, formație muzicală): Ai grijă! Prin locurile astea se găsesc tot felul de bande!

CURENT – poate avea ca forme de plural:

  • curenți (valuri de aer): Sunt niște curenți foarte reci în zona asta!
  • curente (mișcări ideologice, literare, culturale etc.): Romantismul este unul dintre cele mai importante curente ale secolului XVIII.

 

COT – are ca forme de plural:

  • coate (parte din mână): Uite cum își ține coatele pe masă!
  • coți (unitate de măsură ~0.6m): Asta măsoară cam trei coți!
  • coturi (tub în forma unui arc de cerc / cotitură a unei ape curgătoare (meandru): Hai să punem un cot și am rezolvat problema cu țevile!

 

VIS – poate avea la plural formele:

  • vise (imagini provocate în timpul somnului): Vise plăcute, copii!
  • visuri (idealuri, scopuri greu de atins): Ce visuri! Tu crezi că poți obține asemenea sume?!

 

BOB – poate avea ca forme de plural:

  • boburi (sanie sportivă de metal): Concursul de boburi începe după-amiază.
  • boabe (semințele unor cereale/legume): Ai strâns ceva boabe de fasole!
  • bobi (sămânță pentru ghicit): I-a ghicit în bobi asta!

 

GHIVECI – poate avea formele de plural:

  • ghivece (recipient pentru flori): Ai grijă unde așezi ghivecele!
  • ghiveciuri (mâncare preparată dintr-un amestec de legume): Ce ghiveciuri bune făcea bunica!

 

Evident că aceasta este doar o simplă listă; în limba română, mai există și alte substantive cu mai multe forme de plural. Dacă îți amintești câteva, lasă-ne un comentariu și vom discuta despre ele!

 

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Simulare 2023 Vox Valachorum (4 februarie 2023)

„Recunoștiință” sau „recunoștință”? Care e forma corectă?

„Elice” sau „elici”? Care este pluralul corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

Selectează enunțul corect! (Exercițiul 8 de la Evaluarea Națională): 50 de întrebări

 

Mai multe forme de plural (+test online)

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat