În parc
de Ștefan Octavian Iosif
Materialul îl veți găsi și aici(click pentru descărcare) și haideți să ne apucăm de treabă!
Comentează textul de mai jos în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice:
Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute…
Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute
V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ?
La ce-ntîlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute ?…
Săltau atîția fluturi pe cîmpie
Cînd străluceați în roua dimineții…
Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?…
Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite !
Nu vreau să plîng… O clipă-i visul vieții…
Flori veștede, flori moarte, flori iubite !…
(Șt. O. Iosif, În parc)
Răspuns propus:
Poezia „În parc” de Șt. O. Iosif impresionează printr-un lirism subiectiv, conturat prin frecvența mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (verbe de persoana I: „am găsit”, „-mi” „nu vreau”, „să plâng”, precum și verbe și pronume de persoana a II-a: „V-”, „vă”, „la voi”, „străluceați”, „stați”) îmbinând un discurs liric de tip confesiv cu unul adresativ. Din punct de vedere tematic, este abordată într-o manieră nostalgică trecerea timpului.
Ideea poetică reprezintă mesajul central al operei, conturându-se prin intermediul unor artificii stilistice care au rolul de a îmbogăți expresivitatea limbajului. Aceste mijloace de expresivitate ajută la propagarea temei, amplificând mesajul textual și nuanțând amplitudinea emoțiilor.
Fiecare dintre cele patru catrene se încheie printr-o figură retorică, acestea devenind elemente recurente ale adresării directe: „Ce mâini necunoscute / V-au strâns la piep și-apoi vă aruncară”, „Și v-au uitat apoi așa de iute?”.
Utilizarea dativului etic în cel de-al doilea vers al celei de-a doua strofă: „Mi-ați fost?” indică implicarea afectivă a eului în universul liric. Florile, aici metafore ale efemerului uman și, totodată, ale ciclicității, reprezintă o materializare a sufletului uman.
Enumerația de epitete a ultimului vers: „Flori veștede, flori moarte, flori iubite” constituie o veritabilă metaforă a efectelor nefaste provocate de trecerea timpului. Motivul central evocat este „fugit irreparabile tempus”.
Link către canalul nostru de YouTube:
Dacă ți-a plăcut comentariul poeziei În parc de Șt. O. Iosif, te-ar putea interesa și: