Vom discuta, în cadrul acestui articol, despre construcțiile incidente. Ce sunt, mai exact, aceste construcții incidente? Care este utilitatea lor în comunicare? Cum pot fi clasificate? Au sau nu au funcție sintactică?
Construcțiile incidente reprezintă inserții suplimentare în comunicare care nu influențează radical sensul mesajului transmis; altfel spus, ele nu sunt conectate sintactic de restul enunțului, fiind, mai degrabă paralele cu acesta. Excluderea construcției incidente nu va influența calitatea noțională a enunțului transmis. Dacă ar trebui să ne raportăm la rolul acestora, nu există întotdeauna o singură direcție: construcțiile incidente pot ajuta la sublinierea unui mesaj, la captarea atenției interlocutorului, la adaptarea discursului, în funcție de raportul dintre cele două instanțe comunicative etc.
Atenție! Construcțiile incidente se despart întotdeauna de restul comunicării! Izolarea se poate face prin intermediul virgulelor ori prin alte semne de punctuație, precum: linia de pauză, semnul exclamării. În vorbire, ele pot fi identificate după o intonație aparte, însă, în scris, trebuie marcate grafic prin semne de punctuație.
Dacă ar fi să încercăm o clasificare a acestora, construcțiile incidente pot fi clasificate în funcție de ceea ce exprimă:
1. În primul rând, dacă ne referim la formulele de adresare, putem identifica diverse actualizări ale construcțiilor incidente:
-substantive în cazul vocativ: Amice, ascultă-mă!; Ioane, nu mai dormi!
*acestea pot fi precedate sau succedate de elemente auxiliare ale grupului nominal (atribut): Drag prieten, te rog să vii cu noi!; Copil frumos, ascultă-ți părinții!; Dragă Marius, când vii acasă?; Domnule primar, veți repara această conductă?
-pronumele personal de persoana a II-a (cazul vocativ): Tu, ia vino puțin aici!; Voi, ce căutați la ora asta în parc?;
-interjecții de adresare: Măi, de ce nu mă asculți?; Bă, așa ceva nu se poate întâmpla!; Asculută-mă, bine, mă!
2. Adverbe care exprimă aprobarea, necesitatea sau probabilitatea (bineînțeles, desigur, evident, precis etc.. – întotdeauna izolate între virgule)
Ea a venit, cu siguranță, înaintea lor.
Este, desigur, alegerea ta!
Ea va ajunge, fără îndoială, cineva important.
Limba română este, bineînțeles, una dintre limbile romanice.
Mihai este, cel mai probabil, premiantul clasei.
3. Interjecții, substantive sau adverbe care ajută la exprimarea unor emoții în enunțuri exclamative: (izolate de restul comunicării prin diverse semne de punctuație: semnul exclamării, virgule, linii de pauză, uneori paranteze)
Extraordinar! Ai reușit să ieși pe locul al doilea!
Uau! Sunt mândru de tine!
Dacă ajungem la final – și bine ar fi – vom recupera tot!
Vai, chiar crezi că va ieși pe ultimul loc de data aceasta?!
Dacă totul merge bine (așa să ne ajute Dumnezeu!) vom cumpăra o nouă locuință
4. Construcțiile care marchează trecerea de la vorbirea directă la cea indirectă
Ce mai faci? a întrebat vecinul.
Jur! țipa cât îl ținea glasul.
Haide cu mine! mi-a spus atunci zâmbind.
5. Diverse automatisme verbale care pot avea rolul de emfază sau de prelungire a discursului: (de la construcții simple, până la fraze întregi)
Mi-ar plăcea să am mai mulți bani, dacă mă-nțelegi.
Ar trebui să punem la punct problema, deși nu știu dacă ar trebui să vorbim despre asta acum.
Cheltui ba pe una, ba pe alta, știi cum e.
Aici putem discuta chiar și despre construcțiile incidente mai complexe, exprimate prin anumite tipuri de propoziții subordonate:
condiționale: Asta chiar m-a surprins, dacă pot să spun așa.; A fost cool, dacă pot folosi acest termen.
concesive: E important ce se întâmplă în guvern, deși nu cred că e cazul să vorbesc acum.
Dacă discutăm despre funcțiile sintactice, trebuie să clarificăm câteva lucruri cu privire la construcțiile incidente. Cuvintele care formează aceste construcții au funcție sintactică doar dacă intră în relație cu alte cuvinte din acea construcție. O construcție simplă, precum un substantiv în vocativ, o interjecție sau un adverb nu va avea funcție sintactică. Dacă, însă, construcțiile incidente sunt mai complexe, cuvintele din interiorul acestora dispun de diverse relații și, astfel, putem discuta și despre funcții. Să vedem câteva exemple, ca să ne fie mai ușor:
Într-o construcție de tipul: “Prietene, ce mai zici?”, substantivul în vocativ nu va avea funcție sintactică. Cu toate acestea, dacă vom zice: “Drag prieten, ce mai zici”, adjectivul “drag” îndeplinește funcția de atribut adjectival în vocativ (pe lângă substantivul regent “prietene”).
Într-o construcție mai complexă, de tipul: “Aș pleca, dacă mă înțelegi, mai devreme” – în construcția incidentă avem: conjuncția subordonatoare “dacă” fără funcție sintactică, forma clitică pronominală de persoana I, singular “mă”: aici cu funcția de complement direct și predicatul verbal exprimat prin verb (formă activă), tranzitiv, la modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a.
Vorbim, așadar, despre funcții sintactice doar dacă la nivelul construcției există cel puțin o relație de subordonare: fie una nominală, de tip: substantiv/înlocuitor al acestuia + atribut, fie una verbală, de tip: verb/interjecție + complement / circumstanțial ori una de tip adverb / adjectiv + complement / circumstanțial
Rezolvă testul online de mai jos despre construcțiile incidente! Mult succes!
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și:
Punctul ca semn de punctuație și ortografie (.)
Autori români: locul natal al celor mai importanți scriitori (15 întrebări)
Pseudonime literare: recunoști numele real al autorului?
Cum se numesc locuitorii din…? Test de 25 de întrebări cu demonime