Hai să discutăm și despre această funcție sintactică! În rândurile de mai jos, vom încerca să clarificăm povestea acestui concept, astfel încât sa nu mai existe nelămuriri legate de el. Să vedem care e treaba cu complementul direct!
Complementul direct este partea secundară de propoziție (ori funcția sintactică) care determină un verb, o locuțiune verbală sau o interjecție (tranzitive) și care indică obiectul/persoana asupra căruia/căreia se răsfrânge (în mod direct) acțiunea.
*Complementul direct stă întotdeauna în cazul acuzativ (asta dacă se exprimă prin părți de vorbire care au această categorie gramaticală, a cazului, desigur);
*Poate fi exprimat fără prepoziție sau cu prepoziția “pe”
Referitor la întrebările la care răspunde complementul direct, acestea pot crea adesea diverse confuzii cu alte funcții sintactice. Hai să vedem despre ce e vorba:
- întrebarea: “ce?” – asociată complementului direct poate fi la fel de bine și întrebarea subiectului:
- Am văzut o stea căzătoare (c.d. – ce? – “o stea”)
- Îmi place ciocolata. (sb. – ce? – “ciocolata”)
- întrebarea: “pe cine’ – poate corespunde, la fel de bine, și complementului indirect:
- Îl cunoști de mult? (c.d. – pe cine? – pe el “îl”)
- Am contat pe ea. (c.i. – pe cine? – “pe ea”)
Având în vedere cât de ușor se pot face aceste confuzii, cum vom proceda pentru a recunoaște complementul direct? Cum îl vom deosebi de alte funcții sintactice? Care este secretul?
Am folosit mai sus termenul de “tranzitiv”, iar în cele ce urmează am de gând să îl explic.
Tranzitivitatea se referă la calitatea unui verb de a accepta (de a putea avea) un complement direct (sau completivă directă, după caz).
Excepție fac întotdeauna:
-seria verbelor copulative (chiar și atunci când nu sunt copulative, cu excepția lui “a însemna” *când este predicativ, poate accepta complement direct (ex. Am însemnat cartea cu creionul) (cartea – complement direct)
-verbele la diateza pasivă
-verbele la diateza reflexivă (atunci când pronumele reflexiv este în acuzativ) (a se uita, a se gândi, a se teme etc..)
-anumite verbe de mișcare, precum: a merge, a alerga, a fugi etc. (nu întotdeauna, desigur)
-verbele impersonale (a plăcea, a trebui, a renta etc..)
*calitatea de tranzitiv/intranzitiv a unui verb se poate identifica în dicționare
Verbele bitranzitive sunt acele verbe care permit chiar două complemente directe: unul de tip obiect, celălalt de tip persoană: câteva exemple (a învăța pe cineva ceva, a întreba pe cineva ceva, a sfătui pe cineva ceva) [ a x pe cineva ceva]
Pentru a verifica mai ușor tranzitivitatea, putem pune un pronume personal (pers. a III-a) de acuzativ (formă neaccentuată) la forma de infinitiv. Dacă această alăturare este posibilă, avem un verb tranzitiv, altminteri avem unul intranzitiv. complementul direct
a-l citi/ a o citi
a-l ști/ a o ști
a-l încerca / a o încerca
a-l merge
a-l fi
a-l se gândi
-> Verbele scrise cu verde (care acceptă pronume personal în acuzativ) pot accepta și complement direct sau completivă directă. Acestea se vor numi tranzitive. Cele marcate cu roșu vor fi numite intranzitive.
Acum că am lămurit povestea tranzitivității, să vedem prin ce părți de vorbire se exprimă această funcție sintactică!
- substantiv/locuțiune substantivală: Am învățat lecția!
- pronume de diverse tipuri: Îl cunoști bine? / Nu l-ai hrănit pe acesta?
- numeral cu valoare substantivală de diverse tipuri: I-ai cunoscut pe amândoi. / Îl vezi pe al treilea?
- verbe la moduri nepersonale:
- infinitiv: Știe înota bine.
- gerunziu: Am auzit sunând la ușă.
- supin: Avem de pregătit tema la română!
- interjecție: De afară am auzit “bum“!
Să rezolvăm acest quiz despre complementul direct! Mult succes!
Complementul direct
Link către canalul nostru de YouTube:
Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!
Vezi și: