Atunci când vorbim despre verbele auxiliare, trebuie să înțelegem concret ce înseamnă “auxiliar”! Termenul provine din latină, de la auxilium și înseamnă “ajutor” sau “prieten“.
Prin urmare, verbele auxiliare sunt acele verbe care ne ajută să obținem “altceva”. Cu ajutorul acestora, vom putea obține forme mai complexe (moduri, timpuri, construcții pasive).
Acestea își vor pierde sensul standard (al dicționarului), având chiar și forme diferite în cazul acestor întrebuințări. Să recapitulăm verbele auxiliare ale limbii române:
A AVEA – poate ajuta la obținerea:
-modului indicativ, timpul perfect compus: am venit, ai venit
-modului indicativ, timpul viitor (popular): o să merg, am să merg
-modului condițional-optativ, timpul prezent și perfect: aș zice, ai fi spus
A FI- ne poate ajuta în obținerea:
-modului indicativ, timpul viitor anterior (II): voi fi făcut
-modului conjunctiv, timpul perfect: să fi încercat
-modului condițional-optativ, timpul perfect: ar fi făcut
-costrucțiilor pasive: Mărul a fost mâncat de copii.
A VREA – ne ajută să formăm:
-modul indicativ, viitor I: voi face, voi încerca
-modul indicativ, viitor anterior (II): voi fi făcut, voi fi încercat
Verbele auxiliare nu funcționează independent, ci numai ca instrumente gramaticale, ajutând la exprimarea altor forme; Dacă, spre exemplu, întâlnim o construcție precum “am mers” – vom spune despre aceasta că reprezintă un singur verb: “a merge” – la modul indicativ, timpul perfect compus;
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: