Testul de antrenament numărul 2 pentru Bacalaureat (14 septembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

În cadrul acestui articol, vom posta testul de antrenament numărul 2 pentru Bacalaureat publicat în data de 14 septembrie 2022 [marca Vox Valachorum]. Testul de antrenament este conceput de pagina Vox Valachorum și are rolul de a servi drept material auxiliar elevilor de clasa a XII-a. Prezentul test a fost conceput în conformitate cu programa pentru examen, urmărind  să vină în ajutorul elevilor și al profesorilor de limba și literatura română. Obiectivul nostru este de a posta săptămânal astfel de materiale pentru a putea oferi suport urmăritorilor noștri.

sigla titlu Vox Valachorum

 

Orice observație sau completare poate fi făcută utilizând mijloacele media de contact [Facebook, Instagram, YouTube, e-mail etc.]. Apreciem feedbackul dumneavoastră și doar cu ajutorul acestuia putem progresa! Testul poate fi descărcat în format pdf. și listat ulterior pentru a fi lucrat acasă sau la clasă. 

 

 

Descarcă:  Testul de antrenement Nr. 2 Vox Valachorum Bacalaureat (din 14 septembrie 2022)

 

Sperăm ca materialele noastre să vă fie de un real folos și să vă ajute în pregătirea pentru examene. Pe site-ul nostru găsiți multe alte materiale utile, precum: articole care acoperă diverse aspecte teoretice utile pentru Evaluare și Bacalaureat, teste grilă menite să te ajute în aprofundarea materiei, materiale video cu lecții explicative, teste de antrenament eliberate de Ministerul Educației și, de asemenea, rezolvări propuse pentru acestea, informații ve vizează sistemul educațional românesc, știri din sfera educației etc..

 

Texte suport folosite:

 

Subiectul I

 

Viind vacanţele de vară, ne-am împrăştiat în toate părţile. Eu am întovărăşit familia mea la ţară; Carp, Rosetti şi Pogor plecară asemenea din Iaşi, iar Maiorescu închirie pe timpul verii via lui Balş de sub Copou, în care era o casă mare şi comodă de locuit.

       Una din chestiunile asupra căreia în timpul din urmă preschimbasem câteva idei în întrunirile de dumineca era ortografia limbei noastre cu litere latine, căci băgasem de seamă că fiecare din noi scria româneşte în mod cu totul deosebit. Aceasta nu era de mirare în mijlocul haosului ce domnea atunci în scrierea limbei române. În Transilvania Cipariu introdusese o sistemă aşa-zisă etimologică, din cele mai complicate şi capricioase; în Bucovina, Pumnul inventase sistema aşa-numită fonetică, după care mai nu se scria o literă, fără a se pune un semn deosebit deasupra ori dedesubt. În România, preschimbându-se deodată, prin o deciziune luată de ministeriul Ioan Ghika, alfabetul cirilic cu cel latin fără a se fixa vreo regulă în mod oficial, fiecare scria cum îl ajungea capul, aşa încât mai mult se ghicea decât se cetea ceea ce era scris de mână. Noi, voind să stabilim o regulă comună măcar pentru întrebuinţarea noastră, am hotărât să ne gândim la aceasta în timpul vacanţelor şi eu fusesem însărcinat în special să înfăţişez la toamna viitoare un proiect complet pentru scrierea limbei noastre cu litere latine. Am primit cu mulţămire însărcinarea aceasta,crezând că este o treabă uşoară, însă când am început a cugeta la o sistemă generală, mă şi încredinţai cu câtă greutate era stabiliarea unei ortografii nouă. Cu toate acestea mi-am făcut datoria. Timp de o lună, la ţară, am prelucrat un întreg proiect, însă fără vreo sistemă hotărâtă mai mult după fantasie şi capriciu, amestecând fonetismul cu etimologismul, în mod cu totul arbitrar.

 

                         Iacob Negruzzi, Amintiri de la Junimea

Subiectul al II-lea

 

Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai știu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe ca și cum aș fi devenit, o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract și persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forțe egale.

   În clipa următoare identitatea mea se regăsește, ca în acele vederi stereoscopice unde cele două imagini se separă uneori din eroare și numai când operatorul le pune la punct, suprapunându-le, dau deodată iluzia reliefului. Odaia îmi apare atunci de o prospețime ce n-a avut-o mai înainte. Ea revine la consistența ei anterioară iar obiectele din ea se depun la locurile lor, așa cum într-o sticlă cu apă un bulgăr de pământ sfărâmat, se așează în straturi de elemente diferite, bine definite și de culori variate. Elementele odăii se stratifică în propriul lor contur și în coloritul vechii amintiri ce o am despre ele.

   Senzația de depărtare și singurătate în momentele când persoana mea cotidiană s-a dizolvat în inconsistență, e diferită de orice alte senzații. Când durează mai mult, ea devine o frică, o spaimă de a nu mă putea regăsi niciodată, în depărtare, persistă din mine o siluetă nesigură, înconjurată de o mare luminozitate așa cum apar unele obiecte în ceață.

 

        Max Blecher, Întâmplâri în irealitatea imediată

 

 

 

 

Descarcă materialul .pdf „Testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!

 

 

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Cursurile noastre pentru Evaluare și Bac: aici

 

Ți-a plăcut testul de antrenament? Vezi și:

Testul de antrenament numărul 1 pentru Bacalaureat (7 septembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

Expresii și locuțiuni cu termenul „șarpe” + quiz

„Să ști” sau „să știi”? Cum este corect să scriem?

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa” + quiz

Cazurile substantivului

Testul de antrenament 3 pentru Evaluarea Națională (9 mai 2022)

Testul de antrenament 5 pentru Evaluarea Națională (23 mai 2022)

Testul de antrenament numărul 1 pentru Evaluarea Națională (6 septembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

Testul de antrenament numărul 2 pentru Evaluarea Națională (13 septembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

 

Testul de antrenament numărul 2 pentru Bacalaureat (14 septembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat