Ce înseamnă de fapt „patetic”? Cum trebuie utilizat?

patetic vox valachorum

Vom vorbi despre un cuvânt destul de folosit, însă foarte frecvent utilizat cu un cu totul alt sens decât cel real, cel etimologic: „patetic”.

 

Termenul a fost preluat din franceză, de la pathétique, care, la rândul său, provine de la grecescul pathos (~suflet, entuziasm, emoție). Haideți să vedem și o definiție a sa, conform DEX:

 

1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare. 2. (Despre nervi) Care inervează mușchii oblici ai ochiului. – Din fr. pathétique, germ. pathetisch.

 

Informațiile pe care le regăsim în Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția a III-a, din 2021) cu privire la „patetic”:

 

 

DOOM3

patetic adj. m.pl. pateticif. pateticăpl. patetice

 

 

 

Sensul care i se atribuie în mod eronat astăzi este acela al lui „ridicol” /  „neînsemnat” / „derizoriu”, întrucât este preluat ca atare din englezescul „pathetic” (unde chiar are acest sens).

Trebuie să reținem că, în limba română, „patetic” nu înseamnă „ridicol” (precum în engleză), sensul lui fiind acela pe care termenul îl are în franceză („care înduioșează”, „impresionant”).

 

Dacă spunem:

„Am citit o poezie de-a dreptul patetică” – ne referim la faptul că acel text este încărcat de emoție, nicidecum că este stângaci, derizoriu sau lipsit de valoare.

 

Corect: patetic =  emoționant, încărcat de emoții, impresionant

Greșit: patetic = ridicol, penibil, derizoriu, lipsit de valoare

 

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

 

Ce înseamnă de fapt „patetic”? Cum trebuie utilizat?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat