„Din cauza ta” sau „datorită ție”? Cum ne exprimăm corect?

datorita sau din cauza

„Datorită” și „din cauza” pot fi considerate la o primă vedere sinonime, însă ele se utilizează în contexte cu totul diferite, chiar antitetice. Pe această temă se realizează multiple confuzii legate de forma corectă și situația în care se folosesc.

„Datorită” reprezintă o prepoziție specifică dativului care poate fi înlocuită cu grație, mulțumită, folosită de fiecare dată când facem referire la un efect pozitiv, favorabil, care se datorează unui fapt convenabil.

De exemplu: Am câștigat datorită susținerii din partea prietenilor.

Locuțiunea prepozițională „din cauza” poate fi substituită cu din pricina într-un context negativ, nefavorabil.

De exemplu: Nu am participat la ședință din cauza răcelii.

Astfel că, înainte de a alege între prepozițiea și locuțiunea prepozițională explicate și exemplificate mai sus, va trebui să stabilim conjunctura situației, adică dacă este vorba de un fapt pozitiv sau negativ. Acestea au rolul de a oferi sens unei idei.

 

În concluzie:

Corect: datorită, din cauza

 

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

 

Alte sugestii pentru tine:

Perfect simplu sau mai-mult-ca-perfect? Alege forma corectă!

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

 

„Din cauza ta” sau „datorită ție”? Cum ne exprimăm corect?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat