„Ai noștri” sau „ai voștri”? Cu câți „i” scriem?

Ai nostri sau ai vostri

Propoziția: „Băieții voștrii sunt cuminți.” conține o greșeală. Dar care este aceea? Vă ofer un indiciu. Are legătură cu numărul de „i”, dar nicidecum în cazul cuvântului băieții. Haideți să vedem cum o putem corecta.

Deseori pronunția unui cuvânt pare înșelătoare, deoarece vocalele finale pot fi ușor prelungite. Pentru a stabili cu câți „i” scriem un termen, cel mai simplu și sigur mod este să îl analizăm din punct de vedere gramatical.

Vom lua un substantiv, de exemplu băiat. Pentru obținerea pluralului acestuia, vom adăuga desinența „-i” (băieți), iar prin articulare se va mai adăuga instant un „i”, devenind băieții.

Astfel se întâmplă și în cazul pronumelor posesive sau al adjectivelor pronominale posesive la persoana I și a II-a plural. Dar acestea se scriu fără excepție cu un singur „i”, la final, deoarece nu se articulează.

  • Adjective pronominale posesive: sg. nostru – pl. noștri; sg. vostru – pl. voștri (Prietenii noștri/voștri sunt studenți.)
  • Pronume posesive: sg. al nostru – pl. ai noștri; sg. al vostru – pl. ai voștri (Ai noștri/ai voștri au plecat în vacanță.)

Ori dacă vom considera noile reglementări din programă, „al/a/ai/ale” – pronume semiindependent + „noștri/voștri” – adjectiv pronominal posesiv. Indiferent de situație, tot un singur „i” vom avea!

Dar de ce nu se articulează? Răspunsul este simplu. Să luăm exemplul adjectivului pronominal posesiv, în care este vizibil că substantivul comun „prietenii” este articulat, fapt care nu îi mai permite și adjectivului acest lucru. Iar în cel de-al doilea exemplu se regăsește articolul posesiv genitival (ori pronume semiindependent) „ai”, ceea ce îl face să renunțe la articolul hotărât.

Cu siguranță că, după ce înțelegem explicațiile de mai sus, ne va fi foarte ușor să ne dăm seama că propoziția inițială scrisă corect ar arăta astfel: Băieții voștri sunt cuminți.

 

În concluzie,

Corect: noștri, voștri

Greșit: noștrii, voștrii

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

„Ai noștri” sau „ai voștri”? Cu câți „i” scriem?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat