Vom discuta despre câteva situații speciale ale verbului românesc și vom încerca să identificăm caracteristici ale acestora. Ce sunt construcțiile pasive? Dar cele reflexive? Cum le vom identifica?
A. Construcțiile pasive:
Dacă topica standard este aceea de: subiect + verb + obiect (complement), atunci când vorbim despre o construcție pasivă, trebuie să urmărim, mai concret, care este rolul subiectului în noul context. Știm că subiectul este funcția sintactică principală care ne ajută sa identificăm cine face acțiunea. În cazul construcției pasive, subiectul este un obiect/persoană pasivă, el nefăcând acțiunea, ci suferind-o. În această construcție avem: subiect (care suferă acțiunea) + verb (construcție pasivă cu verbul “a fi”) + complementul prepozițional de agent (aici este exprimat autorul acțiunii – cel ce face acțiunea);
Vom face trecerea de la forma standard (activă), la cea pasivă, pentru a vedea ce transformări au loc:
Elevul citește o carte. (Elevul – subiect, autor al acțiunii, activ; citește – acțiunea propriu-zisă, pe care “elevul” o intreprinde; o carte – obiectul acțiunii – 
complement direct)
—>
O carte este citită de către elev. (O carte – subiect, cel ce suferă acțiunea, pasiv; este citită – acțiunea propriu-zisă, pe care “elevul” o suferă; de către elev – autorul acțiunii, cel ce face acțiunea în această situație – complement prepozițional de agent – răspunde la întrebarea “de către cine” (este citită) ).
- Reținem că: numai verbele tranzitive pot fi utilizate cu forme active și/sau pasive. DAR, odată trecute la formă pasivă, ele nu mai sunt tranzitive (devin intranzitive prin PASIVIZARE).
- A nu se confunda construcția pasivă cu predicatul nominal: verbele utilizate în construcțiile pasive încă exprimă acțiuni, chiar dacă acestea reprezintă procese pasive – prin urmare, la un mod personal, ele vor îndeplini funcția de predicat verbal.
- Verbul “a fi” utilizat pentru obținerea formelor pasive nu este COPULATIV, ci AUXILIAR, el ajutând la exprimarea acestor forme verbale.
B. Construcțiile reflexive:
Aceste construcții conțin cliticul pronumelui reflexiv (mă, m, îmi, mi, te, îți, ți, se, s, își, și, ne, ni, vă, v, vi) la acuzativ sau dativ care se atașază unui verb (se spală, îmi imaginez, te uiți, ne ducem etc.) – rareori, ele pot fi atașate unui substantiv “ochii-ți” (nespecific limbii actuale, ci mai degrabă limbajului poetic).
Cliticul poate să devină parte componentă a verbului (nemaiavând identitate proprie, nemaiavând nici funcție sintactică) sau poate să funcționeze liber și să se afle într-o anumită relație cu verbul (complement) sau cu un substantiv (mai rar);
I: Construcții reflexive, unde pronumele reflexiv nu are funcție sintactică
I.a Construcția reflexivă cu clitic – component obligatoriu al verbului sau locuțiunii verbale. Mai jos avem caracteristicile acestei construcții. Vom lua verbul “a se uita” ca exemplu:
-este obligatoriu, nu poate lipsi, face parte din forma verbului
-în lipsa lui, construcția verbală nu mai are sens: “Eu mă uit pe geam” /“Eu uit pe geam”?!
-forma verbală nu permite înlocuirea cu o altă formă pronominală în același caz: “Eu te uit pe geam”?!
-nu poate fi dublată printr-o formă accentuată: “Eu mă uit pe mine pe geam”?!
-nu are funcție sintactică
I.b. Cliticul reflexiv marcă a pasivului: ne referim exclusiv la forma de acuzativ “se”/ “s”; el poate fi înlocuit cu o formă pasivă a verbului (se numește și reflexiv-pasiv):
Podul se va construi la intrarea în oraș; -> adică “Podul va fi construit la intrarea în oraș” (putem verifica prin înlocuirea cu forma pasivă)
I.c. Cliticul reflexiv marcă a impersonalului: se referă tot la forma “se”, atunci când subiectul este de tip nonpersoană = nu poate fi atribuit un subiect de tip el/ea verbului. Aceste verbe vor fi intranzitive:
Se învață mult în această școală. – > (verificăm) El/Ea se învață mult în această școală ?!
*Observăm că substituția este imposibilă
II Construcții reflexive, unde pronumele reflexiv va avea funcție sintactică:
II.a. Cliticul reflexiv cu funcție de complement direct:
-forma reflexivă poate fi înlocuită de o formă pronominală în același caz: El se spală. – El te spală.
-permite dublarea printr-o formă accentuată: El se spală – El se spală pe sine.
II.b. Cliticul cu funcție de complement indirect:
-forma reflexivă nu este obligatorie pentru ca verbul să aibă sens: Mi-am făcut un ceai. – Am făcut un ceai, (chiar dacă sensul este puțin schimbat, construcția încă are sens)
-poate fi înlocuită cu o altă formă pronominală în același caz: Mi-am făcut un ceai. – Ți-am făcut un ceai.
-acceptă dublarea printr-o formă accentuată: Mi-am făcut un ceai. – Mie mi-am făcut un ceai.
II.c. Cliticul reciproc: se referă la un pronume reflexiv care ajută la exprimarea unei acțiuni reciproce. Vor avea funcția de complement direct/indirect, în funcție de forma pronominală utilizată.
Ei se ajută unii pe alții. (complement direct)
Își trimit scrisori unii altora. (complement indirect)
-apar în construcții cu subiect la plural
-pot apărea mărci suplimentare, pentru exprimarea ideii de reciprocitate: “unii pe alții” / “unii altora” / “reciproc”
-există chiar și verbe inerent reciproce (care nu pot fi utilizate altfel decât în construcții reflexive reciproce: a se alia, a se asemăna, a se căsători, a se certa, a se împrieteni, a se înfrăți, a se învecina etc.)
II.d. Cliticul reflexiv cu funcție de complement indirect posesiv; se referă la o situație aparte, în care, pronumele reflexiv poartă rolul (semantic) unui adjectiv pronominal posesiv:
Să urmărim următorul exemplu:
Mi-am spălat mașina. – adică, “Mi-am spălat mașina (mea)”.
Observăm că forma “mi-” satisface exprimarea posesiei, iar dublarea prin “mea” este inutilă și lipsită de sens. Totuși, pentru a ne asigura de calitatea posesivă a cliticului, putem face această verificare. Observăm și că:
-dublarea cliticului nu se va face prin formele accentuate, ci prin forme ale pronumelui posesiv/personal
-prezența cliticului nu este obligatorie pentru ca propoziția să aibă sens: “Am spălat mașina”
II.e. Cliticul reflexiv cu funcție de atribut: se întâlnește mai rar, este specific limbajului arhaic (și poetic):
Îl regăsim în construcții de tipul:
Sufletu-ți
Ochii-ți
Privirea-mi
Doru-mi
Această formă clitică de dativ poate fi înlocuită cu adjectivul pronominal posesiv de aceeași persoană (pentru verificare)
Sufletul tău
Ochii tăi
Privirea mea
Dorum meu
Această lecție poate fi găsită și în Manualul Digital, pus la dispoziție de Vox Valachorum pentru elevii de clasa a opta, începând cu această toamnă. Mulțumim!
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și:
Cum analizăm o frază? Pași simpli, pe înțelesul tuturor!
JOC – Grupează cuvintele!
Când folosim semnul exclamării? (!)
Verbele auxiliare: a avea, a fi și a vrea